Mircea Geoană primește înapoi ceasurile de 90.000 de euro. Cum a ajuns secretar general adjunct al NATO
Mircea Geoană. Un diplomat educat, politician stilat, ferchezuit și studiat. Un deschizător de drumuri care a stabilit recorduri greu de egalat. Geoană este singurul om din istoria României care s-a culcat președinte și s-a trezit cetățean obișnuit.
Astăzi, Geoană poate să se bucure din nou. Fostul președinte al PSD, Mircea Geoană, primește înapoi cele 3 ceasuri de lux, cu o valoare de peste 30 de mii de euro fiecare, primite cadou de la Marian Vanghelie și confiscate de anchetatori în dosarul în care fostul primar al Sectorului 5 este judecat din 2015, pentru corupție.
Marian Vanghelie, fost primar al Sectorului 5: „Oricui i-aș fi dat alte cadouri, nu face parte din situația asta..cum să spun eu.. să fac public că nu cred că ajută cu nimic. Oricum, să ne lămurim, cadourile sunt cadouri și nu sunt mită.”
În 2015, Mircea Geoană a fost audiat de DNA în legătură cu ceasurile primite de la Marian Vanghelie, în condițiile în care nu apăreau în declarația de avere. Atunci, procurorii anticorupție puseseră sechestru pe ele pentru a recupera o parte din prejudiciul din dosarul lui Vanghelie.
Mircea Geoană: "Sub nicio formă acestea nu au făcut obiectul unei discuții de orice natură. Mi le-a oferit în calitate de coleg. Nu a avut sub nicio formă nicio legătură, nici politic, nici administrativ. Le-am primit cu ocazia a două onomastici, onomastica mea la împlinirea vârstei de 50 de ani și a soției. Nu cunosc nimic cu privire la proveniența lor. Nu îmi amintesc marca lor, le-am predat la DNA, erau neatinse de ani de zile.”
Marian Vanghelie a fost judecat la Tribunalul București pentru o mită de 30 de milioane de euro. Si nu oricum. În iulie 2015, Vanghelie a fost trimis în judecată în stare de arest preventiv pentru nu mai puțin de 26 de infracțiuni de corupție. Tribunalul București a decis ca fostul edil PSD de la Sectorul 5 să restituie comunității peste 15 milioane de euro, reprezentând daune materiale.
Marian Vanghelie: „Am auzit aseară niște băieți simpatici, de la anumite ministere, pe la televizor, și îi trimit să se ducă dracului la muncă sau să citească niște almanahe (sic!).”
Mircea Geoană, despre Vanghelie: "Dacă vorbim prin comparație, e mai bun decât Liviu Dragnea, fără îndoială, din punct de vedere capacitate organizatorică. E mai bun decât Liviu Dragnea, fără îndoială. Și apoi trebuie să fim conștienți. Într-o echipă ai nevoie de mai multe competențe.”
Marian Vanghelie, despre Geoană: „Niște lepre nenorocite! Tu crezi că sunt îndrăgostit de Geoană, ce e gagică? Dă-l în … că are o grămadă de defecte! Da’ e vorba când te uiți tu în oglindă, dimineața… Înțelegi? Cum, mă, zic una și apoi zic “aoleu, voi sunteți mai tari, sunt mâine cu voi”. Cum dracu’, măi frate, eu am stat pe bulevard vagabond, ăștia au stat la facultate și nu au învățat nimic, dă-i dracului de idioți!
După ce a pierdut alegerile prezidențiale din 2009, de numele lui Mircea Geoană s-au legat și alte scandaluri răsunătoare de corupție și asocieri periculoase cu mai multe nume dubioase din Europa.
Ana Birtchall, fost ministru de Justiție: „Eu am aici 5 mii de euro, contribuția mea la campanie, vă ajută pe dumneavoastră acuma, dar asta e contribuția mea în pregătirea unui loc eligibil.
Imaginile care au circulat in presa acum mai bine de 11 ani l-au scos din joc o vreme pe fostul președinte PSD. Cea care îi oferea lui Geoană 5 mii de euro pentru un loc eligibil pe listele PSD era Ana Birchall, fosta sa consilieră.
"Această sumă constituie o donație legală, în cuantumul permis de lege. Orice alte speculații pe acest subiect sunt tendenționase și neconforme cu realitatea”, preciza Ana Birchall.
Actualul secretar general adjunct al NATO, ocupă un loc special și în cartea autodenunţătoare "Spovedania lui Cristian Rizea". Acesta recunoaşte că i-a dat lui Mircea Geoană, prin intermediul lui Ionuţ Bazac, omul de casă al preşedintelui de atunci al PSD, 100.000 de euro pentru a fi pus pe lista pentru alegerile parlamentare din 2008. Învoiala s-ar fi petrecut în 2008, într-o vacanță în Saint Tropez, pe un yacht închiriat de la Giancarlo Vigo, un cetățean italian, membru al unei grupări mafiote care opera în Genova și Monaco.
În aceeași perioadă, în presă a circulat informația conform căreia Mircea Geoană ar fi protagonsitul unei filmări compromițătoare. Reporterii de la Ziua de Constanța scriau că în decembrie 2008 s-ar fi realizat o filmare în care apar Mircea Geoana și un personaj apropiat al lui Marian Vanghelie dar și o geantă cu 400 de mii de euro. Bani pe care i-ar fi primit fostul Președinte PSD în schimbul unei funcții în ministerul de interne.
Traian Băsescu: „Vă asigur că luni eu i-o dau domnului Geoană. Este o problemă internă a PSD-ului, ei se filmează unii pe alții și apoi se vând.”
În martie 2015, numele lui Geoană apare și în dosarul “mită la PSD”. Viorel Hrebenciuc declara atunci la Curtea de Apel Bucureşti că de finanţarea campaniei electorale s-ar fi ocupat Mircea Geoană şi apropiaţii acestuia – Ionuţ Costea şi Ion Bazac.
„În acest context, Geoană m-a trimis personal la Niculae pentru a-l ruga să contribuie la finanţarea campaniei. Nu a vrut să discute cu Costea. S-a întâlnit cu Niculae, l-a rugat în numele lui Geoană şi să plătească nişte sondaje la INSOMAR. Niculae a fost de acord. A discutat cu Teodorescu. Ulterior, am aflat că între Interagro şi INSOMAR s-a încheiat un contract privind situaţia construcţiilor în România. Plata s-a făcut pentru sondajele de opinie ale lui Geoană”.
Desi Geoană este legat de social democrați, incepînd cu Ion Iliescu, cariera lui este care s-a clădit continuu, idiferent de cine a fost la putere. A spus-o foarte plastic unul dintre cei mai vocali contestatari ai lui Mircea Geoană, fostul președinte liberal Crin Antonescu.
Crin Antonescu, fost președinte PNL: ”Domnul Mircea Geoană a prins glas. A început. A început revoluţia binelui. (…) Coşmarul CDR-ist. Acesta este un clişeu. Coşmarul CDR-ist. Domnule preşedinte Geoană, unde aţi trăit coşmarul CDR-ist? În munţi? Ca Gavrilă, Ogoranu? Nu. La Washington DC? Nu! Nu! Ca ambasador al preşedintelui Emil Constantinescu. Ca ambasador al coşmarului.”