MENIU

Mircea Diaconu, în vizorul Oficiului European de Luptă Antifraudă

Europarlamentarul român Mircea Diaconu a intrat în atenţia Oficiului European de Luptă Antifraudă, alături de zeci de alţi membri ai Parlamentului European.

Totul a pornit de la o sesizare făcută de preşedintele Parlamentului European, Martin Schulz. Acesta susţine că asistenţii eurodeputaţilor de extremă-dreapta din Frontul Naţional ar avea şi funcţii politice în cadrul formaţiunii, lucru interzis, fiindcă sunt plătiţi exclusiv de Parlamentul European.

Potrivit euractiv.com, Parlamentul European investighează şi numărul prea mare de asistenţi pe care îi au unii eurodeputaţi. Printre ei este pomenit şi Mircea Diaconu, care are 13 asistenţi în ţară, adică dublul mediei europene.

Mai multe, pe stiripesurse.ro.

Mai multe articole despre:
OLAF Mircea Diaconu DLAF