MENIU

Ministrul Sănătății are o soluție pentru ieșirea din „zodia șpăgii”

Ministrul Sănătății - Victor Costache a declarat, la un post național de televiziune, că așteaptă un punct de vedere din partea juriștilor pentru a vedea dacă este posibil ca în contractele semnate la angajare de personalul medical să se stipuleze clar că primirea de ”atenții” va duce la pierderea locului de muncă.

Ministrul Sănătății a spus că pacienții nu trebuie învinovățiți pentru fenomenul șpăgii din spitalele românești. El a mai precizat că acest fenomen nu mai este la fel de acut de când s-au mărit salariile din sistemul medical: „A dispărut această senzație de empatie care era în trecut, faptul că medici și asistentele aveau salarii mici și asta era un stimulent. Acum, opinia publică știe că aceste lipsuri au dispărut și e doar un fenomen care trebuie combătut”.

„Nu cred că există o soluție magică, dar trebuie să ieșim din zodia șpăgii. Sunt spitale în care acest fenomen nu mai există. De aceea nu-mi place să dăm vina pe pacienți. Știți bine că unul din clișee e că nu-i poți opri pe pacienți să dea plicuri. Fals! Sunt multe spitale în care acest fenomen a fost eradicat. Nu cred nici că trebuie să trecem în extrema cealaltă. Știți că era și un hotline pentru denunțarea șpăgii. Nici aceste metode nu au dat rezultate.

Așteptăm un punct de vedere al juriștilor dacă se poate implementa în contractul care se semnează că aceste practici duc la încetarea contractului de muncă. Ar trebui lucrat cu Colegiul medicilor pentru a da și sancțiuni la nivelul Colegiului. (...) Probabil câteva exemple cu încetarea contractelor de muncă ar fi foarte bună, dar nu e o singură măsură care să funcționeze”, a declarat Victor Costache.

Mai multe articole despre:
victor costache ministrul sanatatii spaga