MENIU

Ministerul Justiţiei a publicat, în final, proiectul cu modificările în Legile Justiţiei

Tudorel Toader

Ministerul Justiţiei a publicat pe site proiectul de modificare și completare a legilor justiției, după ce l-a transmis, în sfârşit, Consiliului Superior al Magistraturii, spre avizare. Astfel, publicarea vine după o săptămână de la conferinţa de presă în care Tudorel Toader a anunţat modificările care au pus stârnit critici din partea preşedintelui Klaus Iohannis, a Comisiei Europene, a Ambasadei SUA la Bucureşti, dar şi a societăţii civile. Paradoxal, pe una dintre paginile documentului scrie că proiectul a fost publicat pe site-ul instituţiei pe data de 7.10. 2016, ceea ce poate duce la varianta următoare: de fapt, varianta publicată este una mai veche, de anul trecut, fără să aibă modificările controversate.

"Astăzi, 30 august 2017, domnul prof.univ.dr. Tudorel Toader, ministrul justiției, a transmis către Consiliul Superior al Magistraturii, spre avizare, proiectul Legii pentru modificarea si completarea Legii nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor si procurorilor, a Legii nr. 304/2004 privind organizarea judiciara și a Legii nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii", se  arată în comunicatul transmis de Ministerul Justiţiei.

Proiectul poate fi accesat aici şi are 46 de pagini de pagini.

Miercuri, ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, a anunţat că a trimis proiectul Consiliul Superior al Magistraturii (CSM), instituţie care la finalul programului a anunţat că nu îl primise. Toader spunea că trimite acest proiect doar CSM, nu şi la DNA, Parchetul General sau DIICOT, pe motiv că doar CSM avizează propunerile legislative şi pentru că procurorii nu fac legi, ci doar aplică şi interpretează legea.

Propunerile de modificare a legilor justiţiei au provocat critici din partea Ministerului Public, a CSM şi a DIICOT, dar şi din partea preşedintelui Klaus Iohannis, care consideră că ele reprezintă "un atac asupra statului de drept" şi asupra luptei anticorupţie, iar dacă vor fi adoptate vor "anula" eforturile României din ultimii 10 ani.

De asemenea, Ambasada SUA a transmis, marţi, că Statele Unite au luat cunoştinţă de propunerile Ministerului Justiţiei cu îngrijorare pentru independenţa sistemului judiciar şi i-a îndemnat pe toţi actorii executivi, legislativi şi judiciari din România să colaboreze pentru a continua lupta ţării împotriva corupţiei şi pentru a asigura credibilitatea instituţiilor sale.