MENIU

Surse. Planul lui Dragnea pentru amnistie: Nicolicea ar urma să fie secretar general al Guvernului

Plan de ultimă oră al lui Dragnea: pentru că Ministerul Justitiei a refuzat sa avizeze ordonanta de urgenta privind amnistia si gratierea, șeful PSD a trecut la planul B care presupune modificari legislative si schimbari in componenta guvernului, au declarat surse politice pentru Ziare.com. Astfel, de saptamana viitoare, secretar general al Guvernului ar urma sa fie devina deputatul Eugen Nicolicea, considerat omul care rezolva problemele. 

Deputatul Nicolicea nu a raspuns pentru a confirma sau infirma informatia.

Un alt pas foarte important este modificarea HG 561/2009 privind Regulamentul privind procedurile, la nivelul Guvernului, pentru elaborarea, avizarea si prezentarea proiectelor de documente de politici publice, a proiectelor de acte normative, precum si a altor documente, in vederea adoptarii/aprobarii.

Astfel, pe viitor, avizarea actelor normative ale guvernului la nivel de ministere va deveni facultativa. Ministri vor alege ce avize cer si daca tin cont de ele. Deci OUG privind amnistia si gratierea va putea fi emisa legal si fara avizul ministerului Justitiei. 

Textul noii Hotarari de Guvern a fost deja elaborat, spun sursele Ziare.com, ministrul Justitiei a cerut modificarea unor formulari. Asa ca inca se lucreaza la forma finala a proiectului, care ar putea fi adoptat, cel mai probabil, saptamana viitoare.

Mai multe articole despre:
plan amnistie SGG Dragnea Eugen Nicolicea