MENIU

Mihai Tudose, despre taxa de solidaritate: Va fi aplicată de la data de 1 ianuarie 2018

Premierul Mihai Tudose a declarat, joi seară, că vor fi făcute simulări cu privire la dimensiunea taxei de solidaritate, precizând că aceasta apare în programul de guvernare şi va fi aplicată de la 1 ianuarie 2018. 

Întrebat la Parlament dacă ştia despre existenţa taxei de solidaritate, Tudose a răspuns: "Este scrisă în programul de guvernare şi (...), în perioada următoare, într-o lună - două, Ministerul de Finanţe, ANAF-ul va face analize, simulări pe baza la tot ceea ce înseamnă cifre pe care le avem de la Statistică despre dimensiunea acestei taxe, unde va fi aplicată şi în ce cuantum va fi aplicată. În programul de guvernare scrie foarte clar că va fi aplicată de la data de 1 ianuarie 2018 şi aşa vom face". 

Totodată, întrebat cu privire la motivul pentru care este nevoie de această taxă, şeful Executivului a precizat: "Aş răspunde simplu: pentru solidaritate. Fiindcă anumite cifre, astăzi când vorbim, ne spun că în anumite zone financiar - fiscale există anumite derapaje".

Mai multe articole despre:
premier Mihai Tudose