MENIU

Mesajul lui Traian Băsescu înainte de deschiderea urnelor

Fostul preşedinte Traian Băsescu avertizează într-o postare pe Facebook, că aceia care nu votează astăzi, trebuie să tacă în următorii 5 ani, îndeamnă oamenii să meargă la vot deşi este puţin mai frig, pentru că ”iarna nu-i ca vara”, şi anunţă că nu votează PSD.

”Dacă azi nu votezi, în următorii 5 ani să taci din gură! Dacă azi nu votezi, înseamnă că n-ai înţeles nici faptul că azi eşti unica putere în stat şi nici faptul că răspunderea ta este pe măsura puterii uriaşe pe care ţi-a dat-o Constituţia României. Chiar dacă este puţin mai frig decât în luna August iar ploaia măruntă te obligă să treci la ţinuta cu umbrelă, nu ai nici un motiv serios să nu mergi la vot, mai ales că secţia de votare este aproape de locuinţa ta. Ştii şi tu că „iarna nu-i ca vara””,scrie Băsescu pe Facebook.