MENIU

Mazăre: Primăria nu oferă mici de 1 Mai; la licitaţie s-a prezentat doar o persoană, care s-a retras

Mazăre: Primăria nu oferă mici de 1 Mai; la licitaţie s-a prezentat doar o persoană, care s-a retras

Primarul Constanţei, Radu Mazăre, a anunţat, miercuri, că Primăria nu va mai oferi constănţenilor, în acest an, mici de 1 Mai pentru că la licitaţie s-a prezentat o singură persoană, care s-a retras ulterior temându-se de verificări din partea autorităţilor.

"Știţi că nu mai pot să organizez sărbătorile câmpeneşti de 1 Mai pentru că nu avem mici întrucât venise un singur ofertant, l-am declarat câştigător şi a fugit de frică, s-a retras. A fost achiziţie publică, s-a prezentat unul singur, ăla din Braşov, din Constanţa nici unul, a fost declarat câştigător după care a spus: «domnule, mie îmi e frică dacă vă dau mici o să mă caute zece ani în urmă ce am făcut». S-a retras. Îmi pare rău în primul rând pentru oameni", a declarat miercuri, Radu Mazăre, la intrarea în sediul IPJ Constanţa.

În ultimii ani, Primăria Constanţa a organizat de 1 Mai sărbători câmpeneşti în trei locaţii din municipiu, în care a oferit constănţenilor mici, dar şi concerte de muzică populară.

Mazăre a spus că va sărbători 1 Mai prin muncă întrucât joi vine pe litoral premierul Victor Ponta, acesta urmând să viziteze mai multe obiective împreună cu primarul Constanţei.

Edilul Constanţei a mai spus că în noaptea de 1 Mai va merge într-un club din Mamaia, unde va avea loc lansarea noului imn al staţiunii, care este interpretat de către Delia şi Speak. El a precizat că această melodie va beneficia şi de un clip în care primarul va apărea, dar că deocamdantă nu ştie foarte multe detalii despre realizarea acestuia.

Radu Mazăre a mers, miercuri, la sediul IPJ Constanţa pentru că una dintre obligaţiile eliberării sub control judiciar este prezenţa săptămânală la sediul Poliţiei. Iniţial, edilul trebuia să ajungă marţi, dar atunci s-a aflat la Curtea de Apel Bucureşti, unde a avut loc un nou termen în dosarul retrocedărilor.

Mai multe articole despre:
Constanţa Sărbătoare primar Radu Mazăre 1 Mai