MENIU

Incendiu la Spitalul Municipal Călărași. Autoritățile au declanșat Planul Roșu de intervenție

Incendiu la Spitalului Municipal Călărași

Un incendiu a izbucnit, astăzi, într-o cameră administrativă situată în subsolul Spitalului Municipal Călărași. Incidentul a fost raportat la primele ore ale dimineții, iar autoritățile au reacționat prompt pentru a gestiona situația.

Având în vedere natura obiectivului, planul roșu de intervenție a fost activat pentru a asigura o gestionare eficientă a situației.

La fața locului au fost alocate mai multe echipaje specializate pentru a combate incendiul și a preveni extinderea acestuia. Au fost trimise trei mașini de stingere, un echipaj CBRN (Chemicals, Biological, Radiological and Nuclear), o autospecială pentru transport victime multiple, o ambulanță SMURD și o ambulanță SAJ. 

Din fericire, incendiul este localizat și nu s-a impus evacuarea pacienților.

Misiunea este în dinamică, iar echipele de intervenție lucrează intens pentru a controla focul și a asigura siguranța tuturor persoanelor din apropiere. Autoritățile locale și conducerile spitalului colaborează strâns pentru a evalua situația și pentru a minimiza impactul incidentului.

Incendiu MASIV în Giurgiu. De la ce a pornit focul