MENIU

MARELE JAF al retrocedării pădurilor. De multe ori, beneficiarii nu sunt adevăraţii proprietari

MARELE JAF al retrocedării pădurilor. De multe ori, beneficiarii nu sunt adevăraţii propietari

MARELE JAF al retrocedării pădurilor. "De multe ori beneficiarii acestor păduri nu sunt adevăraţii propietari", atrage atenţia un fost director Romsilva. Subiectul a fost dezbătut în cadrul emisiunii JOCURI DE PUTERE.

"Acest proces de retrocedare a pădurilor se face în momentul actual integrum, la nivelul întregii proprietaţi. Foştii propietari beneficiază de un drept, de dreptul de proprietate, de acele păduri pe care le-au avut. Din păcate, însă, de multe ori beneficiarii acestor păduri nu sunt adevăraţii propietari. Poate aceia nici nu mai sunt. Sunt alţii care, pe baza unor documente de proprietate false, pe baza a incoerenţelor şi unor neclarificări la nivelul legii 247 pe 2005, obţin retrocedările. Se asistă la un jaf în ceea ce priveşte pădurile. În România sunt cicrca 500.000 de hectare de păduri în sectorul privat ale nimănui. Aceste păduri sunt expuse distrugerii", a declarat Marian Stoicescu, fost director Romsilva.

Stoicescu a mai subliniat că falşii propietari încearcă să vândă cât mai repede pădurile obţinute.

"Faptul că falşii propietari, ştiind că nu sunt adevăraţii propietari, caută să vândă cât mai repede această proprietate, această pădure. Sau o taie repede pentru a beneficia rapid de uzufructul pădurii. Nu se aplică prevederile Codului silvic", a declarat Stoicescu.

Avocatul Aurelian Pavelescu a atras atenţia că există un proces împotriva resurselor României.

"Este vorba despre un atac sistematic, ceoncentrat şi dirijat pe toate resursele României. Dacă nu înţelegem că există un proces împotriva resurselor României, înseamnă că pierdem esenţa problemei. Când vorbim despre păduri, vorbim de zona muntelui. Acolo, se află resursa de apă", a spus Pavelescu.

"Este vorba despre corupţie instituţionalizată. Vorbim despre legalitate, dar nu mergem ami departe să vedem cine a adoptat acele. Avem legi care s-au dat pentru grupuri de interese, avem legi care nu au nicio legătură cu  interesul public şi cu poporul român şi cu interesul ţării", a mai spus Pavelescu.

Mai multe articole despre:
justiţie guvern pădure retrocedări teren