MENIU

Marcel Ciolacu, după ce a fost votat șeful Camerei Deputaților: ”Am un prieten drag în birou”

Marcel Ciolacu

Mircea Ciolacu a primit în plenul Camerei Deputaților votul pentru a prelua șefia Camerei Deputaților.

După vot, Marcel Ciolacu a fost întrebat de jurnaliști dacă merge în ”celebrul” birou, iar noul președinte al Camerei Deputaților că da și că are un prieten invitat la el. ”Am un prieten drag în birou. O să ieșim amândoi”, a spus acesta.

Unul dintre jurnaliști l-a întrebat dacă nu este cumva Liviu Dragnea, iar președintele Camerei Deputaților i-a spus că din punctul lui de vedere asta este o glumă proastă.

Jurnaliștii l-au întrebat dacă nu îi este teamă să se pună pe scaunul lui Liviu Dragnea, iar Marcel Ciolacu a răspuns: ”Nu știu, nu cred. Presuun că voi avea o altfel de abordare, dânsul era și președintele partidului, eu am scăpat de acest lucru și nici nu îmi doresc”.

”Am un singur rol, de a intra în normalitate”, a completat Marcel Ciolacu.

Noul președinte al Camerei Deputaților a mai spus că marți, în CEX, a spus că nu o să vorbească nimic de rău despre fostul președinte PSD. ”Nu că aș fi de acord cu metodele dânsului, dar nu o să fac asta niciodată”, a completat acesta.

Întrebat despre ce relație va avea PSD cu partidul Pro România, acesta a spus că relația va fi una corectă. ”Tudose trebuie să îmi mulțumească pentru multe și eu trebuie să îi mulțumesc lui”, a spus Marcel Ciolacu.

Voturile din Plenul Camerei Deputaților: 

Marcel Ciolacu:

Voturi pentru: 172

Voturi contra: 120

Kelemen Hunor:

Voturi pentru: 20

Voturi contra: 272

Raluca Turcan:

Voturi pentru: 100

Voturi contra: 192

PSD nu a pierdut majoritatea: Marcel Ciolacu este noul președinte al Camerei Deputaților