Marcel Ciolacu: Nu există liderul maxim, s-au dus acele povești! Am promis că nu o să-mi fac un partid după ce colegii mei o să mă excludă, cum fac cu președinții
Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat, sâmbătă, în cadrul Conferinţei Judeţene a PSD Satu Mare, că speră ca, dacă va pierde alegerile din 2024, colegii săi să nu-l excludă din PSD, așa cum au făcut cu toți foștii președinți.
Liderul PSD Marcel Ciolacu le-a cerut colegilor de partid, sâmbătă, în cadrul Conferinţei Judeţene a PSD Satu Mare, să nu-l excludă din PSD, dacă vor pierde alegerile din 2024.
Marcel Ciolacu spune că a înțeles regulile politice și că se va retrage singur de la conducerea PSD.
”Cu adevărat am promis că nu o să-mi fac un partid, după ce colegii mei o să mă excludă din partid, pentru că de obicei așa facem cu președinții partidului... Eu o să mă țin tare și îmi pun speranțele în Lucian Romașcanu că o să mă țină măcar președinte de onoare la Buzău”, a spus Marcel Ciolacu.
Marcel Ciolacu le-a mai transmis liderilor PSD că, în cazul în care nu va câștiga cele 4 rânduri de alegeri, va demisiona singur de la șefia partidului.
”Anul viitor, avem 4 rânduri de alegeri. Este un an în care îmi doresc ca PSD să câștige toate alegerile. Categoric, că dacă nu le câștigăm, plec acasă. Au ieșit imediat după o astfel de declarație tot felul de specialiști să spună ce greșeală am făcut, consilierii mei mi-au spus să spun acest lucru, că a fost o capcană. Lucrurile sunt simple pe Pământul ăsta, toate funcțiile sunt vremelnice, durează mai puțin sau mai mult.
E un lucru de bun simț să știi când să faci pasul în lateral sau înapoi. Este adevărat, mi-aș dori să nu mă excludeți pentru că eu am înțeles aceste reguli, dar sunt niște reguli care țin de bunul simț. Nu există liderul maxim, s-au dus acele povești!”, a mai spus liderul PSD.
”PSD a fost puternic atunci când a avut echipe puternice la nivel județean și local”, a mai spus Ciolacu.