MENIU

Marcel Ciolacu, de Ziua dascălilor: Fiecare învățător are o contribuție definitorie pentru procesul educațional al fiecăruia dintre noi

Marcel Ciolacu / Foto: Inquam Photos

Premierul Marcel Ciolacu transmite, miercuri, de Ziua Națională a Învăţătorului, recunoștința sa pentru munca depusă de dascăli, precizând că "fiecare învăţător are o contribuţie definitorie pentru procesul educaţional al fiecăruia dintre noi şi pentru devenirea noastră".

"Ghid al fiecăruia dintre noi în călătoria cunoașterii, doamna sau domnul învățător reprezintă, alături de părinți, modele la care ne gândim și ne raportăm toată viața. Își pun priceperea, înțelepciunea și răbdarea pentru ca fiecare copil să aibă, ca adult, o viață mai bună", a transmis, Ciolacu, într-un mesaj postat pe Facebook.

Ciucă, de Ziua Naţională a Învăţătorului: Le mulțumesc pentru toată munca pe care o depun pentru România de mâine

Premierul a precizat că "asemenea marelui cărturar și pedagog Gheorghe Lazar, întemeietor al învățământului românesc, fiecare învățător are o contribuție definitorie pentru procesul educațional al fiecăruia dintre noi și pentru devenirea noastră".

Mesajul Gabrielei Firea pentru cadrele didactice, de ziua lor

"Mulțumiri și recunoștintă! Sărut mâna, doamna învățătoare! Vă salut cu respect, domnule învățător!", a mai spus Ciolacu, în încheierea mesajului transmis.