Maia Sandu: România să condiționeze dur sprijinul financiar și moral acordat R. Moldova
Politiciana reformistă Maia Sandu, fost ministru al Educației la Chișinău, a ajuns la București chiar în momentul în care premierul Pavel Filip vizita România. Sandu, un lider proeuropean care își formează acum propriul partid, critică actuala majoritate și cere României să pună condiții dure sprijinului oferit Chișinăului.
Romania ar trebui sa monitorizeze strict reforma din R.Moldova si sa conditioneze dur sprijinul financiar si moral. La Chisinau s-a ajuns in situatia actuala pentru ca reformele au fost fie mimate, fie partiale, iar Occidentul a continuat sa ne sprijine, fara sa conditioneze sustinerea de aplicarea reformelor, afirma Maia Sandu, lider al noului Partid Actiune si Solidaritate, probabil politicianul pro-european cu cea mai mare rata de incredere peste Prut, într-un interviu acordat Ziare.com.
"Ceea ce avem acum in Legislativul de la Chisinau este o grupare la cheremul unui singur individ, si nu o majoritate parlamentara in acceptiunea sa clasica. Guvernarea actuala a rupt orice comunicare cu societatea si protestul pasnic este o modalitate de a atrage atentia asupra faptului ca tara este locuita de oameni reali, care se confrunta cu probleme reale.
As dori sa mai starui asupra unui aspect, si anume ca n-am prea auzit
in Romania voci scandalizate de faptul ca forte "autentic pro-europene", cot la cot cu prorusii, au debarcat doua guverne proeuropene, din care mai si faceau parte, intr-un interval de cateva luni.
Faptul ca suntem acum in pragul colapsului economic este rezultatul direct al acestei politici iresponsabile. Iar pretinsa asociere cu Dodon si Usatai este un fals absolut si face parte din strategia regimului de a demoniza protestatarii care isi doresc un viitor european si sunt dezgustati de pretinsele partide europene de la guvernare", a spus Maia Sandu.
...........................
"(România trebuie să facă) O monitorizare stricta pe fiecare milimetru de reforma si conditionari dure pentru sprijinul financiar, dar si pentru cel moral. De exemplu, Romania poate servi drept model pentru modul in care autoritatile de la Chisinau ar trebui sa reformeze institutiile responsabile de combaterea coruptiei, prin intermediul carora se produce schimbarea clasei politice romanesti sub ochii nostri", a mai spus Sandu.
Citește interviul integrat acordat Ziare.com