MENIU

MAE: România și Polonia condamnă acțiunile Rusiei de destabilizare a situației din Ucraina

MAE: România și Polonia condamnă acțiunile Rusiei de destabilizare a situației din Ucraina / Foto: MEDIAFAX

Secretarul de stat pentru afaceri europene din Ministerul Afacerilor Externe, George Ciamba, a avut, luni, o întrevedere cu președintele Grupului parlamentar de prietenie Polonia-România din Seimul Republicii Polone, Jadwiga Zakrzewska, ocazie cu care cei doi oficiali au condamnat acțiunile de destabilizare a situației din Ucraina, în contextul agresiunii Federației Ruse asupra acestei țări.

"În cadrul întrevederii au fost abordate nu doar aspecte legate de cooperarea parlamentară româno-polonă excelentă, dar și teme de interes ale agendei europene, cu accent pe securitatea regională, în contextul agresiunii Federației Ruse asupra Ucrainei. Atât George Ciamba, cât și Jadwiga Zakrzewska au condamnat acțiunile de destabilizare a situației din statul vecin, subliniind importanța solidarității NATO și UE în condamnarea promptă și sancționarea eficientă a încălcărilor flagrante ale dreptului internațional", se arată într-un comunicat al MAE remis AGERPRES.

Cei doi oficiali au evidențiat și că, pe termen lung, este necesară acordarea de sprijin autorităților de la Kiev, dar și celorlalți parteneri estici, în special Republicii Moldova și Georgiei, mai ales pe fondul ultimelor provocări.

La întâlnire au mai participat reprezentanți ai Parlamentului de la Varșovia și Marek Szczygiel, ambasadorul Republicii Polone la București.

În finalul întrevederii, diplomații și parlamentarii din ambele țări au convenit continuarea dialogului eficient între România și Polonia, materializat inclusiv prin organizarea unor manifestări comune care să exemplifice solidaritatea celor două popoare, mai ales în acest an, în care se împlinesc 75 de ani de la marele refugiu polon în România și salvarea tezaurului polon sau 25 de ani de la alegerile din 4 iunie 1989 din Polonia.

MAE arată că vizita, organizată în contextul întrevederii delegației polone cu Petru Movilă, președintele Grupului Parlamentar de prietenie cu Republica Polonă din Parlamentul României, precedată de alte contacte de profil înregistrate în ultima perioadă de timp, între care reuniunea trilaterală parlamentară România-Turcia-Polonia (București, 7 mai 2014), confirmă interesul ambelor părți pentru consolidarea dialogului politic bilateral la toate nivelurile, inclusiv parlamentar.