MENIU

Reuters: Macron vine în România într-o "ofensivă de şarm"

Preşedintele Franţei, Emmanuel Macron, care vine joi în Romania, se va întâlni cu Klaus Iohannis şi Mihai Tudose şi va vizita Muzeul Naţional al Satului "Dimitrie Gusti". Reuters scrie, într-un comentariu, că vizita acestuia se înscrie într-o "ofensivă de şarm", Macron pledând pentru înăsprirea directivei europene privind muncitorii detaşaţi.

Presedintele Frantei desfasoara saptamana aceasta un turneu in tari pe care o sursa de la Palatul Elysee le descrie ca fiind "cele mai atasate ancorarii lor europene", dar unde el va pleda pentru inasprirea directivei europene ce permite muncitorilor detasati proveniti mai ales din tarile central si est-europene sa se angajeze in cele din Vest, consemneaza agentia Reuters intr-un comentariu publicat marti.

Dupa ce consilierii sai l-au atentionat ca diplomatia franceza a neglijat mult timp Europa Centrala si de Est, Macron va vizita Romania, Bulgaria si Austria, unde va avea o intalnire si cu liderii Cehiei si Slovaciei, dar evita Polonia si Ungaria, pe care le acuza ca nu respecta valorile europene.

PROGRAMUL VIZITEI PREŞEDINTELUI FRANŢEI ÎN ROMÂNIA

Sursa de la Palatul Elysee dezminte, insa, ca presedintele francez ar incerca astfel o strategie de "a diviza pentru a stapani mai bine" sau sa creeze o separatie intre tarile central si est-europene care se impotrivesc reformelor in interiorul blocului comunitar si cele care ar fi dispuse la un compromis pentru astfel de reforme ce ar merge in directia unei Europe "cu mai multe viteze".

Dar insistenta sa pentru revizuirea directivei europene privind lucratorii detasati aduce in atentie si o posibila diviziune Est-Vest.

In Austria, Macron se asteapta sa primeasca sprijin din partea Guvernului de la Viena, in conditiile in care social-democratii austrieci, aflati la guvernare, se plang ca afluxul de lucratori est-europeni pune presiune in jos pe salariile localnicilor.

Macron considera insuficienta propunerea Comisiei Europene de revizuire a acelei directive astfel incat pachetul salarial pentru lucratorii detasati sa fie stabilit conform reglementarilor tarii unde acestia se angajeaza si contractele lor sa fie limitate la doi ani, scrie Ziare.com.