MENIU

Ludovic Orban, către parlamentarii PNL: Votaţi cum vă dictează conştiinţa, conform propriilor valori

Preşedintele PNL, Ludovic Orban, a avut duminică în cadrul Consiliului Naţional o intervenţie pentru a le transmite liberalilor să voteze fiecare propriile valori, astfel încât cei mai buni să fie aleşi, potrivit Agerpres. 

Reacţia liderului PNL a venit după ce preşedintele organizaţiei de Bucureşti, Cristian Buşoi, a făcut apel la colegi să păstreze secretul votului.

"Mă alătur îndemnului domnului Buşoi. Vă transmit un mesaj simplu: votaţi cum vă dictează conştiinţa. Nimeni nu vă poate obliga să arătaţi votul. Oamenii care candidează nu trebuie să câştige voturi prin încercarea de a-i intimida sau de a-i controla pe unii sau pe alţii. Suntem pe propriile picioare şi fiecare trebuie să voteze conform propriilor valori, propriului discernământ pentru ca cei mai buni să fie aleşi", a spus Ludovic Orban.

Preşedintele PNL Bucureşti, Cristian Buşoi, susţinuse anterior că au fost colegi nemulţumiţi de unele aspecte privind votul.

"Nu vreau să detaliez, pentru că totuşi trebuie să avem grijă de imaginea partidului, dar s-a creat o supărare şi o tensiune care puteau să ducă la nişte decizii pe care nu le-am fi dorit. Fac un apel (...) s[ nu se mai meargă cu voturile în sală, să se păstreze secretul votului. Să încercăm să păstrăm totuşi un spirit de corectitudine. (...) Trebuie să ne reunim toţi într-o echipă. Nu trebuie ca lucruri grave din punct de vedere procedural să umbrească spiritul de echipă al PNL", a spus Buşoi.

Deputatul de Bistriţa Robert Sighiartău a fost ales secretar general al PNL, duminică, la propunerea preşedintelui PNL Ludovic Orban, în cadrul Consiliului Naţional (CN), secretar general al Partidului Naţional Liberal.

De asemenea, liberalii şi-au ales cei patru prim-vicepreşedinţi: Ilie Bolojan, Raluca Turcan, Iulian Dumitrescu şi Mircea Hava.

În cea de-a doua parte a Consiliului Naţional, liberalii îşi aleg vicepreşedinţii, membrii în Biroul Executiv, membrii Comisiei de Arbitraj şi membrii Comisiei Naţionale de Revizie şi Cenzori (CNRC) şi trezorierul.

Mai multe articole despre:
PNL vot Ludovic Orban