MENIU

Lucian Bode: "21 decembrie 1989 - data la care sfârșitul regimului dictatorial în țara noastră se transforma din năzuință în realitate" - FOTO

Lucian Bode, ministrul Afacerilor Interne/ Foto: Facebook
Lucian Bode, ministrul Afacerilor Interne/ Foto: Facebook
Lucian Bode, ministrul Afacerilor Interne/ Foto: Facebook

Ministrul Afacerilor Interne Lucian Bode a declarat, miercuri, că data de "21 decembrie 1989 rămâne în istoria României data la care sfârșitul regimului dictatorial în țara noastră se transforma din năzuință în realitate". În context, ministrul a subliniat că Revoluția Română este "despre puterea acestei națiuni de a renaște și de a-și lua destinul în propriile mâini". 

"Au trecut 33 de ani de la Revoluția din 1989! 21 decembrie 1989 rămâne în istoria României data la care sfârșitul regimului dictatorial în țara noastră se transforma din năzuință în realitate. În urmă cu câteva zile izbucnise, la Timișoara, revolta populară care avea să readucă zorii democrației în țara noastră.
 
Revoluția Română este despre puterea acestei națiuni de a renaște și de a-și lua destinul în propriile mâini. Revoluția Română este despre curajul de a schimba cursul istoriei!
 
Se cuvine să omagiem memoria celor care acum mai bine de trei decenii se sacrificau pentru ca românii să fie liberi, pentru ca România să își urmeze parcursul democratic și european.
 
Avem cu toții datoria morală să nu uităm niciodată ce s-a întâmplat atunci și să fim mereu conștienți de faptul că libertatea se câștigă și se păstrează cu eforturi comune, iar totalitarismul, sub diversele sale forme, rămâne un pericol la adresa societății.
De noi depinde evoluția și modernizarea României pe mai departe!
 
Jertfa eroilor de la Timișoara și din toată țara să ne fie izvor de înțelepciune și speranță pentru viitorul acestei țări!
Recunoștință veșnică eroilor Revoluției din 1989!", transmite Bode, într-un mesaj postat, miercuri, pe contul său de Facebook.