MENIU

Liviu Dragnea, gafă monumentală pe Facebook. Ce a încurcat de data aceasta

Preşedintele Camerei Deputaţilor, Liviu Dragnea, a mai făcut o greşeală pe Facebook, de data asta, de procedură legislativă. Astfel, Dragnea a scris că "Legea prevenţiei a fost adoptată de Guvern". De fapt, procedural, doar Camera Deputaţilor şi Senatul pot adopta legi, în timp ce Guvernul poate fi, eventual, doar iniţiator. 

Iată postarea lui Dragnea, postată pe pagina de Facebook:

"Legea Prevenirii (Prevenției) a fost adoptată de Guvernul României si publicată în Monitorul Oficial.Din acest moment, inspectorii instituțiilor statului cu atribuții în control nu vor mai putea aplica amenzi în mod automat pentru o serie de aproximativ 400 de contravenții din 71 de acte normative ce intră sub cupola Legii Prevenirii, ci vor fi obligați să aplice un plan de conformare cu o durată maximă de 90 zile, timp în care contribuabilii vor putea pune lucrurile în ordine, așa cum prevede legea. Neregulile găsite și indreptate în timpul controlului nu vor fi trecute pe planul de conformare. Sunt convins că acest act normativ, pe care l-am promis în campania electorală, va da o mai mare libertate companiilor și, în consecință, va conduce la dezvoltarea mediului de afaceri", a scris Dragnea pe Facebook.

Care sunt atribuţiile Guvernului, în materie legislativă

Art. 11 În realizarea funcţiilor sale Guvernul îndeplineşte următoarele atribuţii principale, potrivit Constituţiei:

a) exercită conducerea generală a administraţiei publice;

b) iniţiază proiecte de lege şi le supune spre adoptare Parlamentului; b1) emite puncte de vedere asupra propunerilor legislative, iniţiate cu respectarea Constituţiei, şi le transmite Parlamentului, în termen de 60 de zile de la data solicitării. Nerespectarea acestui termen echivalează cu susţinerea implicită a formei iniţiatorului;

c) emite hotărâri pentru organizarea executării legilor, ordonanţe în temeiul unei legi speciale de abilitare şi ordonanţe de urgenţă potrivit Constituţiei;

d) asigură executarea de către autorităţile administraţiei publice a legilor şi a celorlalte dispoziţii normative date în aplicarea acestora;

e) elaborează proiectele de lege a bugetului de stat şi a bugetului asigurărilor sociale de stat şi le supune spre adoptare Parlamentului;

f) aprobă strategiile şi programele de dezvoltare economică a ţării, pe ramuri şi domenii de activitate;

g) asigură realizarea politicii în domeniul social potrivit Programului de guvernare;

h) asigură apărarea ordinii de drept, a liniştii publice şi siguranţei cetăţeanului, precum şi a drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor, în condiţiile prevăzute de lege;

i) aduce la îndeplinire măsurile adoptate, potrivit legii, pentru apărarea ţării, scop în care organizează şi înzestrează forţele armate;

j) asigură realizarea politicii externe a ţării şi, în acest cadru, integrarea României în structurile europene şi internaţionale;

k) negociază tratatele, acordurile şi convenţiile internaţionale care angajează statul român; negociază şi încheie, în condiţiile legii, convenţii şi alte înţelegeri internaţionale la nivel guvernamental;