Liviu Dragnea şi Tăriceanu, împreună la şedinţa de grup a deputaţilor PSD
Liviu Dragnea, preşedintele PSD, şi Călin Popescu Tăriceanu, preşedintele ALDE, au participat la şedinţa de grup a deputaţilor PSD.
După amiază, Liviu Dragnea ar urma să plece în Elveţia. Este prima sa apariţie după ce ICCJ a amânat să îi dea sentinţa în dosarul "Bombonica", pentru 8 iunie.
Între timp, PSD nu stă degeaba. După ce Victor Ponta a luat de la PSD cinci deputaţi, Liviu Dragnea s-a orientat către PMP pentru a-şi reface majoritatea la Cameră. Mai exact, către deputaţii care au făcut parte din fostul UNPR. Pe de altă parte, Eugen Tomac, preşedintele PMP, a declarat pentru realitatea.net că din informaţiile sale, un singur deputat PMP, Valeriu Steriu, pleacă la PSD. Acesta a mai spus că până acum nu a avut nici măcar discuţii neoficiale cu ceilalţi deputaţi din PMP privind eventuale alte plecări din partid.
Principalul pion preluat de PSD este chiar Valeriu Steriu, cel care a fost preşedinte UNPR. Acesta a anunţat pe pagina sa de Facebook că va părăsi PMP şi se va alătura PSD:
"Ce urmează pentru mine?
Sfârștiul experimentelor și întoarcerea acasă, din punct de vedere politic. Am aproape un deceniu de experiență cu proiecte politice aflate în construcție (UNPR) sau în dezvoltare (PMP), am nenumărate runde de alegeri în care am văzut că și în politică se adeverește vorba aceea care spune că nota cel mai greu de obținut nu e 10, ci 5. În cazul alegerilor, 5%. Aleg, conștient și responsabil, să-mi aduc aportul la stabilitate în Parlament. Mă întorc în familia mea politică, PSD. Revin în grupul PSD din Camera Deputaților.
Opoziția nu-și dorește unitate, este mult mai fericită să se bucure de victorii mărunte în grupuri răzlețe. În atare condiții, cred că datoria unui parlamentar ales de către alegătorii unei circumscripții, dar reprezentând egal toți românii, este să-și vadă pe mai departe de obiectul său de activitate: să facă legi și să susțină tot ce este constructiv și în interesul cetățenilor și al societății.
Cu PSD și alături de PSD am participat la integrarea României în UE, în NATO, la consolidarea economiei și la creșterea generală a bunăstării populației, care este pe o pantă ascendentă din 2001 încoace. Nu este puțin lucru și de aceea sunt bucuros să mă întorc să fac ceea ce știu mai bine, alături de partidul care mi-a oferit mereu șansă să-mi pun cunoștințele și abilitățile în serviciul societății", a scris Steriu, pe Facebook.