Dragnea, prima reacție după CExN: Nu a fost nicio problemă între PSD și ALDE
Liviu Dragnea a susținut, după ședința Comitetului Executiv Național al social-democraților de la Sinaia, că între PSD și ALDE nu a existat niciun fel de problemă în ceea ce privește Legea salarizării unitare, așa cum s-a speculat în spațiul public.
"Nu a fost niciun fel de problemă între PSD și ALDE în ceea ce privește semnarea proiectului de lege. În ultimele două săptămâni, eu și colegi din PSD ne-am adus contribuția la proiectul de lege. Colegii din ALDE nu au avut această posibilitate și, așa cum era firesc, s-a recitit legea, s-au făcut niște simulări, astfel încât proiectul de lege să fie finalizat și asumat de cele două partide", a spus Dragnea.
Referitor la nemulțumirile magistraților referitoare la Legea salarizării unitare, liderul PSD a susținut că aceștia nu au de ce să-și facă griji că le vor scădea salariile.
"Trebuie să se înțeleagă un lucru esențial, salariile judecătorilor și procurorilor cresc semnificativ. Semnificativ înseamnă ca nu cresc în glumă. Chiar cresc. Precizarea este că la procurori cresc puțin mai puțin decât la judecători. Este o mică diferențiere, însă nu se pune problema să scadă salariile cuiva. Supărarea vine din cauza faptului că au apărut informații neadevărate. Sunt convins că în momentul în care va apărea proiectul de lege nu vor mai fi aceste nemulțumiri, pentru că și judecătorii, și procurorii vor avea acces la informațiile reale și vor vedea că evoluția veniturilor dumnealor este una bună", a susținut șeful social-democraților.
Şefii PSD s-au reunit joi, la Sinaia, în cadrul Comitetului Executiv Naţional, iar apoi, în şedinţa coaliţiei de guvernare, cu scopul de semna Legea salarizării unitare. În schimb, legea nici nu a mai fost prezentată în cadrul şedinţei social-democraţilor, anunţă Realitatea TV, dar în reuniunea coaliţiei încă se dezbătea în jurul orei 18.00, controversata lege. Având semnăturile lui Tăriceanu, Dragnea şi Grindeanu, proiectul de Lege va intra direct în Parlament, cel mai probabil săptămâna viitoare.
Dar social-democraţii au tranşat alte probleme în şedinţă: l-au suspendat pe "deputatul mitralieră", Cătălin Rădulescu, din partid, pentru 6 luni, iar excluderea lui Ponta din partid nu a fost supusă la vot, după ce a fost cerută de şeful PSD OLT, Paul Stănescu.
Social-democraţii s-au întrunit, la ora 11.00, în Comitetul Executiv Naţional, printre subiectele de discuţie regăsindu-se şi situaţia deputatului Cătălin Rădulescu.
Rădulescu, deputatul mitralieră, suspendat 6 luni din partid
Liviu Dragnea îi ceruse să se „autosuspende” din partid în urma afirmaţiilor pe care le-a făcut cu privire la protestatarii din Piaţa Victoriei. În final, s-a decis în şedinţă ca Rădulescu să fie suspendat pentru 6 luni din partid.
Deputatul Catalin Radulescu s-a autosuspendat din PSD pe 20 martie, din cauza "scandalului mediatic si a presiunilor mediatice" provocate de declaratiile sale, afirmand ca a fost gresit inteles, potrivit unui comunicat de presa.
"Regret faptul ca au fost interpretate cuvintele mele in alt sens, total distorsionat si neadevarat, fiind luate fraze din subiecte diferite, dintr-un interviu de 90 de minute, si atasate in mod securistic intr-un filmulet de 2 minute. Imi cer scuze persoanelor de buna credinta care s-au simtit lezate prin interpretarea nedreapta a cuvintelor mele; in decursul carierei mele si pana la aceasta varsta, nefiind implicat niciodata in niciun fel de act de tulburare a linistii publice", a scris deputatul.
Excluderea lui Ponta, cerută. Dragnea n-a pus-o pe ordinea de zi
Şi subiectul Victor Ponta a fost dezbătut în cadrul CEx, în condiţiile în care deputatul PSD a lansat o serie de atacuri la adresa lui Liviu Dragnea, care a precizat, la rândul său, că există persoane în partid care solicită excluderea fostului premier din rândul social-democraţilor. Paul Stănescu este unul dintre cei care au cerut excluderea, dar Liviu Dragnea nu a supus la vot cererea de excludere, în cadrul reuniunii de la Sinaia. Dar atacurile dintre Ponta şi Dragnea sunt foarte prezente în ultima vreme.
Liviu Dragnea a afirmat, duminică seara, că nu regretă că i-a ''rupt demisia'' lui Victor Ponta:
"Eu nu înțeleg ce vrea. (...) În partid sunt tot mai mulți oameni nervoși pe această atitudine. (...) Oamenii se întreabă de ce sunt aceste atacuri? Ce urmăresc? (...) Unii au început să iasă. Eu încerc să-i opresc pe cât mai mulți să nu reacționeze public, pentru că avem alte lucruri de făcut", a declarat duminică Liviu Dragnea, la România TV.
Întrebat dacă unii membri ai PSD i-au cerut excluderea din partid a lui Victor Ponta, Dragnea a răspuns afirmativ. "Unii, da. Au cerut-o. Au spus-o și public. Eu i-am rupt demisia", a spus Dragnea, adăugând că "cine vrea să rămână în partid, rămâne, cine vrea să plece, pleacă, e simplu". Victor Ponta a anunțat luna trecută că și-a scris ''demisia în alb'' din PSD, pe care i-a înaintat-o președintelui partidului, Liviu Dragnea, care urmează să ia o decizie în acest sens.
Ce ar fi trebuit să mai discute
Un alt punct pe ordinea de zi a ședinței era evaluarea făcută de ministrul Justiţiei cu privire la activitatea Laurei Codruţa Kovesi la şefia DNA şi a procurorului general, Augustin Lazăr, preşedintele PSD declarându-se „dezamăgit” de expertiza realizată de Tudorel Toader.
După Comitetul Executiv Naţional va avea loc, la ora 14.00, şedinţa coaliţiei la guvernare, copreşedintele ALDE Călin Popescu Tăriceanu fiind invitat la Sinaia pentru a semna, alături de Liviu Dragnea şi premierul Sorin Grindeanu legea salarizării unitare.
Totodată, în cadrul întrunirilor de joi, de la Sinaia, va avea loc şi o evaluare a miniştrilor Guvernului Grindeanu, în condiţiile în care liderul PSD vrea să îi tragă la răspundere de ce au întârziat „atât de mult” cu Fondul Suveran de Dezvoltare şi Investiţii.