MENIU

Laszlo Tokes a rămas fără Ordinul Steaua României

<p>Laszlo Tokes</p>

Laszlo Tokes a rămas fără Ordinul Steaua României, în urma unei decizii a justiţiei, care nu este definitivă. 

Curtea de Apel Bucureşti (CAB) a decis, vineri, să respingă acţiunea în instanţă a lui Laszlo Tokes, care a contestat hotărârea Consiliului de Onoare al Ordinului "Steaua României" de retragere a distincţiei care i-a fost acordată în 2009.

Cererea de anulare a actului a fost respinsă de Curtea de Apel Bucureşti ca inadmisibilă.

Hotărârea instanţei nu este definitivă şi poate fi contestată cu recurs la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ICCJ).
Acţiunea în instanţă a fost făcută în 6 ianuarie, de avocatul lui Tokes, Kincses Elod, însă aceasta s-a judecat în 13 iunie. Curtea de Apel Bucureşti a amânat pronunţarea în acest caz până vineri.

În acţiune, al cărei text a fost făcut public de către avocat, Tokes cerea instanţei să dispună "anularea hotărârii adoptate în şedinţa din 20 noiembrie 2013 (comunicată la 30 decembrie 2013), ca lovită de nulitate absolută şi nefondată" şi judecarea cauzei şi în lipsa lui.

"Am atacat hotărârea Consiliului de Onoare al Ordinului «Steaua României» ca nelegală şi nefondată. Nelegală, pentru că s-a luat cu încălcarea dreptului constituţional la apărare şi a dispoziţiilor procedurale referitoare la incompatibilitate, adică a fost luată de un Consiliu din care au făcut parte două doamne cavaler, Firea şi Andronescu, care nu s-au purtat însă deloc cavalereşte, pentru că ele au şi semnat sesizarea. Nefondată, pentru că hotărârea e redactată în stilul broşurist al activiştilor de partid, are o lungime ieşită din comun şi conţine o serie de acuzaţii foarte grave la adresa lui Tokes, precum «horthyisto-fascist», «revanşard» şi alte perle", spunea Kincses.

El adăuga că hotărârea luată de Consiliul de Onoare al Ordinului "Steaua României" nu a ţinut cont de faptul că expresia folosită de Tokes, de "putere garantă", care este "o instituţie juridică" creată de Italia şi Austria, "a dus la crearea unei autonomii foarte reuşite în Tirolul de Sud".

În decembrie 2009, la 20 de ani de la Revoluţie, preşedintele Traian Băsescu l-a decorat pe Laszlo Tokes cu Ordinul Naţional "Steaua României" în grad de Cavaler.

În 27 iulie 2013, Tokes i-a cerut premierului Ungariei, Viktor Orban, la lucrările Universităţii de Vară "Balvanyos", ca împreună cu Guvernul pe care îl conduce să construiască "un sistem de cooperare naţională", astfel încât să ofere "protectorat" Transilvaniei, "aşa cum a făcut Austria cu Tirolul de Sud".

În replică, preşedintele Traian Băsescu a declarat, la Universitatea de Vară de la Izvoru Mureşului (Harghita), că "nu îşi merită calitatea de cetăţean român cel care cerea ca Transilvania să fie trecută sub protectorat". Participanţii la seminariile Universităţii de Vară de la Izvoru Mureşului au cerut atunci retragerea distincţiilor acordate de statul român "extremiştilor maghiari" din România, făcând referire la europarlamentarul Laszlo Tokes, decorat cu Ordinul Naţional "Steaua României".

La rândul său, premierul Victor Ponta a declarat atunci că îl va informa în scris pe preşedintele Traian Băsescu că va contrasemna un eventual decret de retragere a distincţiei acordate lui Tokes, Ordinul Naţional "Steaua României".
În 29 august, europarlamentarul PSD Corina Creţu, membră a Ordinului Naţional "Steaua României", a solicitat public retragerea Ordinului "Steaua României" acordat lui Laszlo Tokes în decembrie 2009, ea invocând "fapte dezonorante şi contrare Articolului 1 din Constituţia României".

În noiembrie 2013, membrii Consiliului de Onoare al Ordinului "Steaua României" au decis să propună preşedintelui Traian Băsescu retragerea distincţiei oferite europarlamentarului.

Ulterior, preşedintele Traian Băsescu declara că aşteaptă raportul Consiliului de Onoare al Ordinului "Steaua României" înainte de a decide retragerea sau nu a distincţiei acordate lui Tokes, menţionând că nu doreşte repetarea istoriei din cazul Corneliu Vadim Tudor.

Întrebat dacă îi va retrage Ordinul "Steaua României" europarlamentarului Laszlo Tokes, aşa cum recomandă Consiliul, Băsescu răspundea că doreşte să vadă motivarea şi că procesul nu este unul simplu.

"Trebuie să facă un raport argumentat. Eu nu spun că ceea ce a făcut Laszlo Tokes este un lucru care să ne placă, este admisibil. Nu spun că este, dar am o experienţă. Vezi cazul Vadim Tudor. Vă aduceţi aminte când am vrut să-i retrag Ordinul "Steaua României" lui Vadim Tudor? S-a emis hotărârea membrilor Ordinului, s-a făcut o argumentaţie pentru asta, un raport. (...) După care Vadim Tudor a atacat în instanţă acel document cu argumentele pentru ridicarea decoraţiei şi Administraţia Prezidenţială a pierdut. Eu emisesem decretul în baza acelui raport al Consiliului. În instanţă a fost anulată aplicarea decretului. Nu o să repet asta fără să fiu foarte atent. A fost singurul decret anulat în instanţă în nouă ani de mandat", spunea Băsescu.

În 15 decembrie 2013, Tokes a predat Bisericii Reformate din Timişoara medalia "Steaua României" în grad de Cavaler şi ordinul prin care i-a fost conferită, spunând că, dacă vreo persoană doreşte să îi ia înapoi distincţia, să meargă la Timişoara.

Europarlamentarul Corina Creţu a făcut, în 24 ianuarie, un apel la preşedintele Traian Băsescu să nu mai prelungească decizia legată de retragerea Ordinului "Steaua României" lui Tokes Laszlo, în condiţiile în care Consiliul de Onoare al ordinului a publicat motivarea deciziei de retragere în 9 ianuarie.

Aceasta afirma că ea a fost cea care a iniţiat retragerea Ordinului "Steaua României" lui Tokes, pentru că a considerat că nu poate fi de acord ca un membru al uneia dintre cele mai mari distincţii ale statului român "să dezvolte propuneri care atacă sistematic fundaţia statului român".

Preşedintele Traian Băsescu declara pe 9 februarie că aşteaptă decizia instanţei înainte de a lua decizia retragerii decoraţiei lui Laszlo Tokes.

Mai multe articole despre:
Laszlo Tokes ordin distincţie Steaua României