Klaus Iohannis participă sâmbătă la recepţia oferită pentru ziua naţională a Franţei
Preşedintele Klaus Iohannis participă sâmbătă la recepţia oferită pentru ziua naţională a Franţei, se arată în programul Administraţiei Prezidenţiale.
Evenimentul începe la ora 13.00. "Participare la recepția oferită cu prilejul zilei naționale a Republicii Franceze, la Ambasada Republicii Franceze în România", arată programul preşedintelui Klaus Iohannis.
Instaurată în anul 1880, Ziua naţională a Franţei celebrează cele două evenimente care au marcat istoria sa modernă, începutul Revoluţiei Franceze prin căderea Bastiliei şi Sărbătoarea Federaţiei. Prin semnificaţiile sale şi în onoarea Republicii Franceze, ziua de 14 iulie este cunoscută şi sărbătorită şi în alte ţări din Europa sau din lume.
În 14 iulie 1789 revoluţionarii parizieni luau cu asalt Bastilia, cel mai detestat simbol al absolutismului monarhic, iar la Sărbătoarea Federaţiei din 14 iulie 1790, sărbătoarea reconcilierii şi unităţii tuturor francezilor, regele Ludovic al XVI-lea a jurat credinţă Naţiunii şi legii.
Libertate, Egalitate, Fraternitate avea să devină deviza Republicii Franceze şi frază cu valoare universală din care s-au inspirat apoi multe democraţii occidentale când şi-au scris Constituţia, iar 14 iulie, Ziua Naţională a Franţei.
Conform tradiţiei, la ora 10 fix, preşedintele Franţei ajunge la Arcul de Triumf din Place de l'Étoile, este întâmpinat de şeful Statului Major al armatelor, trece trupele în revistă şi apoi merge pe Champs-Elysées pentru a asista alături de miile de parizieni la defilarea militară, inspirată de parada gărzii federale din 1790.
Seara, Tour Eiffel va fi în centrul unui magnific foc de artificii, tras începând de la ora 23, care pentru al doilea an consecutiv va avea tema "Parisul întâmpină lumea".