Klaus Iohannis: Nu putem veni la infinit cu subvenţii, trebuie să găsim soluţii pentru a avea energie suficientă, la preţuri pe care populaţia le poate plăti
Președintele Klaus Iohannis a făcut, joi seară, o serie de declarații extrem de importante legate de cele mai arzătoare subiecte aflate pe agenda publică ale acestor zile, de la creșterea pensiilor și aderarea României la spațiul Schengen și până la subvențiile pentru energie, războiul din Ucraina și eforturile depuse pentru evitarea unei crize alimentare globale.
"Începe imediat Consiliul de toamnă, avem destul de multe teme pe agendă. Avem de ieri, pe masă, o propunere a Comisiei Europene, o propunere bună, care conţine inclusiv elemente pe care le-am solicitat şi eu în repetate rânduri. Este un document destul de tehnic şi nu cred că vom intra astăzi în toate detaliile, dar începutul este bun. Vorbim, aici, de un fel de plafonare a preţului la gaz, care nu pune furnizorii în dificultate, însă previne apariţia unor preţuri exagerat de mari.
Avem o propunere de achiziţii sulidare, o platformă de achiziţie comună, voluntară, pentru gaz. Avem o serie de elemente care pot veni în sprijinul statelor membre, pentru a atenua criza energiei. Însă, vreau asă spun foarte clar, acest lucru l-am spus şi adineauri, într-o întâlnire şi îl voi repeta şi în Consiliu, este nevoie să ne gândim ce facem în viitor. Nu putem veni la infinit cu subvenţii, cu măsuri extraordinare, trebuie să găsim soluţii pentru a avea energie suficientă disponibilă şi la preţuri pe care populaţia şi industria le poate plăti”, a arătat preşedintele.
Toate aceste lucrui le voi repetă și în Consiliul. A două mare temă este Ucraina. Aici situația e foarte complicată. Rusia a trecut la un nou nivel de atac, sunt atacate ținte civile. Este o abordare pe care o dezavuăm și vom condamnă acest comportament al Rusiei. Vom continuă să sprijini Ucraina atât timp cât este nevoie.
Avem în leg cu Ucraina o tema care ține de politică globală - e vorba de securitatea alimentară. România s-a străduit și a reușit să construiască o logistică pentru a înlesni exportul de cereale din Ucraina. Până acum, peste 5 milioane de tone de cereale au fost exportate din România. Este foarte mult, aproximativ 60% din exporturile Ucrainei ina cest an. Vom continuă pentru a evita o criză alimentară. Avem și alte teme despre care vom discuta - inflația (...)", a afirmat Iohannis, într-o declarație de presă susținută înaintea participării la reuniunea Consiliului European.
Întrebat cum se va raporta România la noul pachet de propuneri energetice, venite de la Comisie, respectiv acele achiziţii comune, președintele a răspuns: "Agreem propunerile Comisiei. Achiziția comună de gaze este voluntară. Acest "vom putea" să fie accesibil pentru toată lumea pentru că aici întră firmele private, nu statele. Platforma e gândită pentru a aduce noi resurse în Europa. Platforma nu este gândită să îi scoatem pe unii din contracte şi să intrpm noi. Noi suntem de acord cu această platformă, sau cu mecanismul de solidaritate şi ne vom exprima interesul pentru a intra în această achiziţie comună de gaze. Detaliile tehnice încă sunt în lucru, este un pachet foarte mare şi foarte tehnic care a fost prezentat de Comisia, dar ca principiu pot să vă spun da, ne convine şi dorim să intrăm".
Legat de fluctuațiile semnificative privind prețul gazului, șeful statului a spus că acestea au existat "și înainte de război".
"Nu sunt naturale și nu pot fi gestionate foarte bine de guvernele europene. Acest tunel numit de Comisie "mecanismul" va face ca prețul să nu fie exagerat, dar nici să scadă atât de mult încât cei care furnizează să nu mai fie interesați", a explicat Iohannis.
Piața reglementată a energiei - în ce stadiu se află discuțiile din Coaliție
Pre;edintele a recunoscut că, la nivelul Coaliției, există discuții pe marginea acestui subiect, însă a spus că atâta vreme cât nu s-au lămurit împreună cu experții, "este prematur" să se exprime el.
"Este clar că ceva trebuie făcut. Nu putem să continuăm foarte mult timp să subvenționam prețul energiei. Altfel pierdem întreagă competitivitate a economiei românești. Cât va dura, depinde de evoluția generală din Europa. E o criză care nu ne afectează doar pe noi, ci pe toi din Europa și dincolo de ea. Trebuie să găsim soluții să supraviețuim", a spus el.
"În mod natural, fiecare stat încearcă să își apere propria poziție. Este natural. Împreună, în UE, multe din aceste probleme se rezolva mai repede și mai bine. Când vorbim de energie, e natural să existe păreri diferite. Gândiți-va la mixul energetic - fiecare stat și l-a creat diferit și așa este și corect. Aceste lucruri sunt cunoscute și trebuie să ținem cont de ele. Cu toată diversitatea, trebuie să găsim soluții pentru toată lumea", a subliniat Iohannis.
Despre aderare României la Schengen: Acum există o fereastră de oportunitate, nu și o garanție. Premisele sunt bune
"Aderarea este mult dorită de noi și de 11 ani îndeplinim practic cerințele tehnice. Nu s-a relizat fiindcă există și un vot politic în JAI care nu a avut loc. Acum există o fereastră de oportunitate, nu și o garanție. Salut votul din PE, care a fost covărșitor pentru accesul României, Bulgariei și Croației in spatiul comunitar. Decizia nu se ia acolo (in PE -n.r.). Am avut săptămnă trecută o sesiune de evaluare iar, din informatiile pe care le avem, rezultatul este foarte bun. S-a constată că România stă foarte bine pe chestiuni tehnice", a aratat Iohannis.
Creșterea pensiilor în România, susținută de președinte. Care este procentul
"Știu că s-au vehiculat tot felul de propuneri de 10 și 11%, dar hai să vedem totul într-un context mai mare. Nu putem aștepta de la pensionari să plătească prețul crizelor. Creșterea să țină cont de inflație și atunci să fie mai mare decât procentul vehiculat. Nu știu dacă bugetul permite, dar cred că merită luate în considerare toate opțiunile. Trebuie atenție sporită către cei cu pensii mici, acolo apar problemele cele mai mari", a declarat Klaus Iohannis.