MENIU

Klaus Iohannis, după summit-ul de la Bratislava: "UE nu este un pacient cronic, ci o reuşită"

Preşedintele Klaus Iohannis, prezent la summit-ul UE de la Bratislava, a declarat vineri că România își dorește o integrare mai profundă în Uniunea Europeană, subliniind că autoritățile de la București vor ca țara noastră să fie "în nucleul UE". Pe de altă parte, şeful statului a mai adăugat că Uniunea Europeană nu vrea să îşi facă o armată, întrucât vrea o cooperare cu NATO.

UPDATE: Preşedintele Klaus Iohannis a făcut o serie de declaraţii vineri seara, la finalul discuţiilor din cadrul reuniunii informale a Consiliului European.

"Acest Consiliu a fost gândit din capul locului ca şi o întâlnire care iniţiază un proces de reflecţie asupra ce vom face în viitor, în ce direcţie vom îndrepta UE, în contextul diverselor crize pe care le-am parcurs şi le parcurgem: criza economică care a lăsat urme adânci, criza migraţiei, Brexit-ul. În acest fel ne-am întâlnit azi la Bratislava, am discutat în prima parte a zilei despre situaţia UE, ne-am referit şi la discursul preşedintelui Comisiei din Parlamentul European, care a descris destul de detaliat statutul UE. După sesiunea de analiză, am trecut la primele probleme pe care credem că trebuie să le discutăm şi să le antamăm pentru strategia de viitor a UE. Am discutat chestiuni care sunt în atenţia tuturor: despre migraţie şi despre felul cum putem pregătim decizii care să îmbunătăţească felul în care UE reacţionează la acest fenomen, am discutat despre securitatea externă şi internă - iar aici există câteva evoluţii foarte pozitive, există decizii care stabilesc destul de concret cum vor aborda protecţia frontierelor externe ale UE -, am discutat despre şomaj, un fenomen care în continuare afectează state membre ale UE şi încă se lucrează la soluţii. Am discutat despre şomajul în rândul tinerilor, un fenomen care, din păcate, devine şi specific şi îngrijorător. Au fost discutate câteva soluţii interesante, precum înfiinţarea unui Corp al voluntarilor  tineri care se pot implica în diferite domenii unde este nevoie de oameni care vor şi să muncească şi să înveţe de acolo. Iată, o serie de teme care ne-au preocupat", a explicat şeful statului.

"Acest proces de reflecţie va continua la Consiliul din octombrie şi decembrie. S-a discutat deja despre un Consiliu informal care va vea loc în 2017, în Malta. Acest proces se va încheia cu o strategie pentru viitorul Uniunii, în martie, când ne vom întâlni la Roma pentru a sărbători 60 de ani de la Tratatul de la Roma. Acestea au fost în mare discuţiile şi preocupările din cursul consiliului de azi", a adăugat preşedintele.

Întrebat ce anume îngrijorează în continuare în legătură cu o eventuală intrare a României în Spaţiu Schengen, Iohannis a spus că există în continuare "chestiuni complexe care trebuie discutate":

"Nu numai cetăţenii, dar şi mulţi politicieni sunt speriaţi de criza prin care trecem. Unii sunt de-a dreptul speriaţi de faptul că nu reuşim să controlăm foarte bine migraţia, alţii sunt foarte preocupaţi că în continuare mai avem mult de lucru până când securizăm frontierele externe, iar aici România face o excepţie notabilă şi prozitivă. La noi nu a apărut nicio sincopă în apărarea frontierelor externe, iar acesta va fi, cu siguranţă, un argument favorabil pentru noi când intrăm în discuţia pe Schengen. Alţii sunt foarte preocupaţi fiindcă au alegeri în ţările lor, în 2017. Sunt câteva ţări importante unde vor avea loc alegeri, iar lumea este îngrijorată de ascensiunea partidelor extremiste, populiste, eurosceptice. Sunt chestiuni complexe care mai trebuie discutate. (...) Eu îmi păstrez evaluarea anterioară: chestiunea Schengen nu e rezolvată, dar cred că suntem pe o evoluţie cu trend pozitiv", a precizat el.

În ceea ce priveşte BREXIT-ul, Iohannis a subliniat că "important pentru noi nu e ce face Marea Britanie, ci ce facem noi, cei 27 în continuare şi probabil cea mai importantă concluzie este că vrem să rămânem împreună, să facem Uniunea mai puternică şi mai performantă".

În schimb, preşedintele a mai făcut precizări şi despre o armată pe care UE ar urma să o aibă:

"Nu s-a discutat astăzi (vineri - n.r.) despre o armată europeană, şi nici în viitorul apropiat nu se va discuta. Iniţiativele care există în domeniul apărării nu vizează crearea unei armate europene. Este o informaţie care s-a dus, cum se spune, în media, doar că ea nu reflectă preocupările conducerii UE", a afirmat Iohannis, la finalul reuniunii informale a Consiliului European din Slovacia.

În final, preşedintele Klaus Iohannis a arătat că, în ciuda tuturor crizelor şi provocărilor cărora trebuie să le facă faţă, "UE nu este un pacient cronic, ci o reuşită".

------

''România își dorește o integrare mai profundă și, evident, dorim să fim în nucleul Uniunii Europene", a spus Iohannis, care participă la reuniunea informală a Consiliului European.

"Inițial, întâlnirea a fost convocată pentru a discuta despre viitorul Uniunii în lumina Brexit-ului, dar iată că încet-încet ajungem să discutăm despre viitorul Uniunii pur și simplu. Este destul de clar că astăzi încercăm să elaborăm un plan, ce se va întâmpla în lunile următoare, până în martie când se serbează 60 de ani de la Tratatul de la Roma, care practic a dus la înființarea Uniunii.

Până atunci, asta am discutat cu liderii cu care am avut întâlniri, vrem să avem un plan pentru Uniunea Europeană'', a precizat șeful statului, potrivit Agerpres. Totodată, Iohannis a evidențiat că România are "două puncte care reprezintă părți esențiale ale strategiei naționale — este vorba de un principiu de integrare mai profundă în Uniune, cu cele două aspecte: intrarea în Spațiul Schengen și intrarea în zona euro".

"Cred că încet-încet, mai ales în ultimele luni, partenerii noștri și-au dat seama că România este o țară care doar geografic se află într-o margine a Uniunii. În realitate suntem foarte bine pregătiți, am dovedit că putem să facem față fără niciun fel de problemă acestui val migraționist, ne-am protejat foarte bine granițele proprii, (...) am reușit să integrăm un număr de migranți care au ajuns în România. Suntem foarte bine pregătiți și din punct de vedere economic. (...) Cred că oricine și-a putut da seama foarte ușor că la noi lupta împotriva corupției este un lucru pe care îl luăm foarte în serios, cu rezultate notabile, și aceste lucruri s-au văzut foarte bine și în UE'', a subliniat președintele.