Klaus Iohannis, mesaj în plin război la graniță: „Situaţia de aici e una catastrofală, e extrem de nefericită. Valorile noastre sunt sub asediu”
Președintele României - Klaus Iohannis a participat, miercuri, la inaugurarea construcției Casei Francofoniei, la Universitatea Politehnică din București.
„Valorile noastre sunt sub asediu. Țara noastră este energic, pe deplin implicată în apărarea lor. Ucraina este victima unei agresiuni largi condamnate de comunitatea internațională. Alături de partenerii noștri suntem în prima linie de ajutorare a celor pe nedrept au fost loviți de război”, a declarat Klaus Iohannis.
„Situaţia de aici e una catastrofală, e extrem de nefericită, dar pentru asta îmi permit să vă spun bun venit şi să vă spun că mă bucur să vă întâlnesc. Ne dorim cu toţii să se termine cât se poate de repede acest război absolut aiurea şi să ajungem în situaţia în care studenţii pot continua studiile, ceilalţi să vă întoarceţi acasă şi să trăiţi în pace, să vă construiţi ţara aşa cum doriţi. Noi încercăm să ajutăm Ucraina şi pe ucrainenii refugiaţi la noi, dar ne dorim cu toţii să se termine repede acest război şi să ne apucăm de refăcut ce s-a stricat. Eu vă doresc multă sănătate şi Dumnezeu să vă dea putere”, le-a transmis preşedintele Iohannis tinerilor refugiaţi, la vizita sa la inaugurarea construcţiei Casei Francofoniei de la Universitatea Politehnica din Bucureşti.
Pe 21 septembrie anul trecut, rectorul Universităţii Politehnica din Bucureşti anunţa că UPB va realiza "a doua Casă a Francofoniei din lume, în campusul său universitar".
"Casa Francofoniei de la Politehnica Bucureşti va fi spaţiul unde francofonii din lumea întreagă vor putea să se întâlnească pentru a difuza cultura ştiinţifică francofonă şi pentru a dezvolta mobilitatea studenţească francofonă aici, în Europa Centrală şi de Est. (...) Această Casă a Francofoniei va demonstra încă o dată că universităţile francofone contribuie la construirea unui dialog paşnic între civilizaţiile din lumea întreagă. Este un proiect important, prin care Politehnica din Bucureşti şi România îşi exprimă angajamentul de a merge către un nivel superior în dezvoltarea francofoniei mondiale", afirma atunci rectorul UPB.