MENIU

Klaus Iohannis, despre cererea de revocare a lui Kovesi: "Voi anunţa decizia după Paşte"

<p>Laura Codruţa Kovesi </p>

Preşedintele Klaus Iohannis a anunţat, la Bruxelles, că va anunţa ce decizie va lua în cazul cererii de revocare a lui Kovesi din fruntea DNA după sărbătorile de Paşte.

"La momentul potrivit voi lua o decizie, dar pot acum sa vă spun ca aceasta decizie nu va fi luata inainte de sarbatori, ci dupa Paşte. Cum va suna decizia, voi explicita intr o declaraţie publică pe care o voi face la momentul respectiv. În luarea deciziei, mă voi inspira din toate documentele puse la dispozitie", a spus preşedintele.

Tudorel Toader a trimis la Cotroceni cererea de revocare a Laurea Codruța Kovesi, după ce secţia pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii a dat, marţi, aviz negativ propunerii ministrului Justiţiei privind revocarea Laurei Codruţa Kovesi din funcţia de procuror-şef al DNA.

Anunţul a venit la finalul şedinţei de două ore şi jumătate, la care au fost prezenţi atât ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, cât şi procurorul general al Românei, Augustin Lazăr. Potrivit Realitatea TV, singurul vot în favoarea raportului a fost chiar al lui Tudorel Toader. Avizul CSM este consultativ, decizia finală aparţine preşedintelui Klaus Iohannis.