Klaus Iohannis decide mâine dacă va încuviinţa aprobarea urmăririi penale pe numele lui Tobă
Preşedintele Klaus Iohannis va răspunde joi solicitării procurorului general de încuviinţare a urmăririi penale în cazul fostului ministru al Afacerilor Interna Petre Tobă, au declarat surse oficiale, citate de news.ro.
Ministrul de Interne, Petre Tobă, şi-a depus demisia după ce DNA a cerut aviz pentru urmărirea penală a acestuia, în dosarul DIPl, în care Tobă este acuzat de favorizarea făptuitorului. Avizul este cerut de la preşedintele Klaus Iohannis.
În dosar sunt urmăriţi penal 18 angajaţi ai Departamentului de Informaţii şi Protecţie Internă (DIPI), pentru deturnare de fonduri, delapidare, abuz în serviciu sub forma complicităţii, fals şi uz de fals, după ce, luni, au fost puşi sub urmărire penală şase şefi ai instituţiei, pentru acelaşi tip de infracţiuni.
Premierul Dacian Cioloş a declarat că Petre Tobă va trebui să îşi dea demisia sau să i-o ceară el, după ce DNA cere urmărirea sa penală.