MENIU

Justiție marca PSD. Zeci de interlopi, scăpați de la închisoare prin tergiversări

20 de inculpați dintr-un dosar în care erau judecați zeci de interlopi au scăpat de judecată după ce faptele pentru care erau judecați de mai bine de zece ani s-au prescris.

Bărbații erau judecați pentru constituire a unui grup infracţional organizat, furt calificat, complicitate la furt calificat, spălare de bani şi fals în înscrisuri sub semnătură, scrie Unirea.ro

Instanţa din Târgu Mureş a decis în 6 decembrie 2018 să menţină decizia anterioară a Tribunalului Harghita, unde s-a pronunţat, în martie 2018, hotărârea de încetare a procesului penal ca urmare a intervenirii prescripţiei răspunderii penale a inculpaţilor din gruparea ”Bologa” din Sebeş. Instanţa a decis în schimb să admită apelul în ceea ce priveşte latura civilă a cauzei.

”Desfiinţează hotărârea atacată doar pe latura civilă şi trimite cauza spre rejudecare Tribunalului Harghita. Menţine toate dispoziţiile instanţei de fond privitoare la latura penală a cauzei”, se precizează în minuta soluţiei de la Curtea de Apel, conform Unirea.ro

Dosarul a trecut de patru ori de instanţa de fond şi a fost returnat tot de atâtea ori pentru a fi rejudecat. Acum va fi rejudecată pentru a cincea oară latura civilă a cauzei. Instanţa a stabilit încetarea procesului penal ca urmare a a intervenirii prescripţiei răspunderii penale privind pe inculpaţi. Doar pentru patru dintre aceştia s-a dispus disjungerea cauzei şi continuarea judecăţii pentru infracţiunea de spălare a banilor.

Mai multe articole despre:
Codul Penal interlopi jutitie tergivrsari prescrieri