MENIU

Ion Iliescu, prima reacție după redeschiderea dosarului Mineriadei: “Spectacol mediatic”

Fostul președinte al României Ion Iliescu, cercetat în dosarul Mineriadei, redeschis, pentru infracțiuni contra umanității, a avut prima reacție în privința acestei cauze, printr-un text postat pe blogul său personal.

Ion Iliescu a ținut să precizeze că el nu a dat nicio declarație în privința acestui dosar, după redeschiderea lui, susținând că “imaginile prezentate ca răspuns sunt abuzive”, dar și că poziția sa față de evenimentele din iunie 1990 nu s-a schimbat.

“Nu am acordat niciun interviu, niciunui jurnal și niciunei televiziuni, în ultima vreme. Ce au prezentat-sau vor să prezinte-televiziunile de știri, sau televiziunea  publică, sunt materiale de arhivă. Ca urmare ele pot fi prezentate doar abuziv drept răspunsul meu la reluarea cercetărilor într-un dosar ce privește evenimente din urmă cu 26 de ani. Oricum poziția mea față de acele evenimente  nu s-a schimbat în acest timp, ea este publică, și bazată pe fapte concrete, nu pe fanteziile unora sau altora”, explică Iliescu.

Totodată, fostul președinte al României face un apel asupra presei, cerând ca atunci când se difuzează imagini cu el, acele imagini să fie datate și să fie explicat contextul în care au fost realizate.

“Aș dori ca, atunci când astfel de materiale sunt reluate, respectivele instituții de presă să facă precizările de rigoare în legătură cu momentul, și contextul, în care s-au realizat acele înregistrări, sau emisiuni în direct, pentru corecta informare a publicului”, a scris acesta.

În încheiere, Ion Iliescu este de părere că prezentarea acestor imagini transformă justiția și politica într-un “spectacol mediatic”.

“Nu consider sănătos, nici pentru actul de justiție, nici pentru viața politică, transformarea lor în spectacol mediatic. Ca urmare nu am intenția să fiu actor în acest spectacol. Mă voi exprima public pe marginea unor subiecte doar atunci când voi crede că acest lucru se impune, și o voi face fără a privilegia o instituție de presă sau alta”, a încheiat Iliescu.