Iohannis, la întâlnirea cu ambasadorii străini: Justiţia trebuie să rămână independentă
Preşedintele Klaus Iohannis s-a întâlnit, marţi, la Palatul Cotroceni cu şefii misiunilor diplomatice acreditaţi la Bucureşti. Preşedintele Iohannis a precizat că statul de drept trebuie întărit, iar Justiţia trebuie să rămână independentă.
Iohannis a declarat marţi, în cadrul întâlnirii anuale cu şefii misiunilor diplomatice acreditaţi la Bucureşti, că România are o societate matură, care a dovedit că este capabilă să lupte pentru valorile în care crede, dar că această societate are nevoie de un stat care trebuie să fie pe măsura ei.
"2018 este cu adevărat momentul cel mai potrivit pentru a reflecta profund şi a acţiona înteţelept pentru prezentul şi viitorul naţiunii şi societăţii româneşti. Este momentul asumării proiectului nostru legitim de ţară, adică a modelului nostru de dezvoltare şi a căilor de urmat, interne şi externe, pentru atingerea lui. (...) Doar un astfel de proiect poate răspunde adecvat riscurilor cu care se confruntă România, atât interne cât şi externe, care vin din vecinătatea noastră complicată. Pentru a ne asigura prezentul şi viitorul, trebuie să răspundem acestor riscuri, printr-un stat performant, o Românie puternică şi rezilientă, adică un stat în care democraţia liberală şi statul de drept sunt deplin consolidate cu o justiţie independentă şi eficientă, un stat care acţionează în slujba tuturor cetăţenilor săi, capabil să le ofere acestora prosperitate şi siguranţă. Avem o societate matură care a dovedit deja că este capabilă să lupte admirabil pentru valorile în care crede. Dar această societate matură şi activă are nevoie de un stat care trebuie să fie pe măsura ei", a spus Iohannis.
Şeful statului consideră că doar un astfel de stat poate proiecta şi în exterior, în vecinătate şi nu numai valorile, democratice şi ale statului de drept.
De asemenea, preşedintele Iohannis a mai precizat că statul de drept trebuie întărit, iar Justiţia trebuie să rămână independentă.
Aderarea României la Spaţiul Schengen este esenţială
Aderarea României la Spaţiul Schengen este esenţială, a declarat, marţi, preşedintele Klaus Iohannis, la întâlnirea anuală cu şefii misiunilor diplomatice acreditaţi la Bucureşti.
"Aderarea la Spaţiul Schengen continuă să fie pe agenda noastră, pentru că este esenţială", a spus şeful statului.
El a făcut apel totodată pentru o pregătire din timp a aspectelor logistice pentru exercitarea de către România a preşedinţiei Consiliului Uniunii Europene în 2019.
Întâlnirea anuală cu şefii misiunilor diplomatice acreditaţi în România are loc la ora 12,00, potrivit agendei şefului statului.