Iohannis: Să nu ne facem iluzii. Dacă situația din Grecia continuă, ne va afecta
Preşedintele Klaus Iohannis spune că, dacă criza din Grecia va continua, vor fi afectate şi România, şi Uniunea Europeană, şi NATO, adăugând că nu crede că ”cineva este atât de naiv încât să creadă că ieşirea Greciei din zona euro nu ar afecta pe toată lumea”, scrie Mediafax.
”În ceea ce priveşte Grecia, nu trebuie să ne facem niciun fel de iluzie, dacă criza continuă şi nu se găseşte o soluţie, atunci situaţia dificilă în care va intra Grecia ne va afecta pe toţi. Şi pe noi România, şi pe noi Uniunea Europeană, şi pe noi NATO. Sigur, în grade diferite, dar nu cred că cineva este atât de naiv încât să creadă că ieşirea Greciei din zona euro, de exemplu, nu ar afecta pe toată lumea.
Din acest motiv, cred că este foarte important să se caute în continuare căi pentru a atenua criza şi pentru a găsi soluţii de ieşire din criză”, a spus şeful statului, joi, în conferinţa de presă susţinută la finalul întrevederii cu secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg. El a precizat că la ultimul Consiliu European s-a decis, consensual, că negocierile în această fază nu se poartă în Consiliul European, pentru că nu acolo este locul lor, ci se poartă negocieri între reprezentanţii Greciei, respectiv instituţiile financiare şi miniştrii de finanţe.
”Faptul că în Grecia se organizează un referedum a dus la soluţia pe care o cunoaşteţi, pe termen scurt, de a aştepta rezultatele referendumului şi de a decide ulterior ce se poate face”, a adăugat Iohannis. Programul de asistenţă financiară în valoare de 240 de miliarde de euro, din care Grecia mai are de primit 7,2 miliarde de euro, s-a încheiat marţi, aceeaşi zi în care statul elen trebuia să facă plata către FMI. Grecia a intrat, tehnic, în incapacitate de plăţi, în contextul în care nu a putut plăti tranşa de 1,6 miliarde de euro către Fondul Monetar Internaţional.
Miniştrii Finanţelor ai ţărilor din zona euro, reuniţi în teleconferinţă marţi seară, au respins cererea Greciei de prelungire a planului de asistenţă financiară. "Termenul-limită pentru posibilitatea extinderii programului financiar destinat Greciei a fost sfârşitul săptămânii trecute. Nu s-a putut ajunge la un acord astăzi", a explicat Peter Kazimir, ministrul de Finanţe al Slovaciei. "Ar fi absurd să acceptăm solicitările Guvernului Greciei dat fiind că ei nu le acceptă pe ale noastre", spunea Jeroen Dijsselbloem, preşedintele Eurogrup.