MENIU

Iohannis: Nu este admisibil să facem pași înapoi în ceea ce privește justiția și statul de drept

"În Anul Centenarului nu este admisibil ca România să facă pași înapoi în ceea ce privește justiția și statul de drept. În politica externă nu e nevoie de experimente discutabile, în nume personal, amatorism și gafe politice "a transmis, ferm, şeful statului la întâlnirea anuală cu amabasadorii români. 

,,Stabilitatea și credibilitatea României în politica externă înseamnă și păstrarea și apărarea statului de drept, a independenței justiției și a continuării combaterii corupției la același standard ca și până acum. Nu este admisibil ca, în anul Centenarului, să facem pași înapoi''(...)

În politica externă a României nu e loc pentru experimente discutabile în nume personal, amatorism, gafe diplomatice, pentru că toate acestea sunt foarte păguboase pentru interesele şi obiectivele noastre naţionale.

În politica externă a României nu este loc decât pentru responsabilitate, respectarea ordinii constituționale și a dreptului internațional și pentru consens politic național pe temele și dosarele care țin de obiectivele noastre externe. Țin să vă asigur că voi continua să apăr aceste valori și vă încurajez să faceți la fel, pentru binele României și al românilor'', a punctat președintele Iohannis.

Președintele Iohannis a mai subliniat că, fundamentele politicii noastre externe rămân aceleași și că ele sunt definite prin necesitatea de a continua consolidarea triadei esențiale a politicii externe românești: întărirea și extinderea în continuare a Parteneriatului Strategic cu Statele Unite, precum și creșterea rolului și efortului României în Uniunea Europeană și, respectiv, în NATO.

,, Avem ocazia de a demonstra, pentru prima dată de la momentul aderării la Uniunea Europeană, cum traducem în fapte viziunea politică pro-europeană a țării noastre și cum vom folosi capacitatea administrației publice din România pentru a lucra direct în favoarea interesului european de data aceasta(...)Timp de șase luni, interesul național al României va fi acela de a lucra pentru consolidarea Uniunii Europene .Dar, în același timp, vom avea ocazia de a promova teme europene de interes particular pentru noi, pentru România'', a mai spus președintele. 

,,Astfel, România a stabilit o serie de priorități pe care le va promova din poziția de Președinție a Consiliului Uniunii Europene, în acord cu agenda Uniunii.

Cele patru axe de acțiune vor fi: (1) asigurarea unei creșteri durabile și echitabile pentru toate statele membre, prin intermediul unui nivel sporit de convergență, coeziune, inovare, digitalizare și conectivitate; (2) salvgardarea securității europene; (3) consolidarea rolului global al Uniunii Europene și (4) promovarea valorilor comune'', a adăugat Iohannis.