Iohannis avertizează: Legea salarizării e un proiect de care va răspunde, integral şi definitiv, PSD
Legea salarizării este un proiect de care va răspunde, integral şi definitiv, PSD. O spune preşedintele Klaus Iohannis, care sugerează că NU va interveni pe forma proiectului care va primi votul Parlamentului.
Șeful statului a susținut că Legea salarizării este un proiect asumat explicit de PSD și că, din moment ce social-democrații dețin majoritatea și Guvernul, i se pare deplasat ca cineva să ceară intervenția sa în acest caz.
"Când ajunge la mine la promulgare, probabil voi face declarații mai ample. Dar pot să vă spun de pe acum câteva idei legate de această lege. Ea a apărut fiindcă este în programul de guvernare al PSD. PSD de la început a spus că vrea această lege, are majoritatea, are Guvernul. Deci este o lege pentru care răspunde integral și definitiv inițiatorul, adică PSD. Și cred că este bine să nu uităm acest aspect. Așteptarea să modific eu ceva la lege mi se pare puțin deplasată. Chiar în cazul în care aș trimite o lege în Parlament, vorbind la modul general, dacă cei care au inițiat-o țin morțiș să rămână așa, așa rămâne. Și nu vreau să apară impresia că pe o lege asumată explicit de PSD trebuie să intervină altcineva. Mi se pare o așteptare care este puțin exagerată", a spus Klaus Iohannis.
Consiliul Naţional al IMM-urilor (CNIPMMR) a calculat că impactul Legii salarizării personalului plătit din fonduri publice asupra cheltuielilor bugetare ar putea fi de 34 de miliarde de lei până în 2020 şi de 42 de miliarde de lei până în 2022, a anunţat luni conducerea confederaţiei patronale.