MENIU

Iohannis, înainte de plecarea la C. European: Se va discuta migrația în UE. Ce cotă revine României

Președintele Klaus Iohannis a declarat joi că va susține la reuniunea Consiliului European de vară lansarea procesului de revizuire a strategiei europene de securitate, dar și fenomenul migrației în UE. Reamintim că România va trebui să preia, după cum arată algoritmul stabilit de Comisia Europeană, circa 650 de migranți. 

El a precizat, într-o declarație înainte de plecarea la Bruxelles, că agenda reuniunii de la Bruxelles include mai multe teme, printre care migrația, securitatea și apărarea europeană, creșterea economică, competitivitatea și ocuparea forței de muncă. De asemenea, șeful statului a spus că va fi discutat procesul de renegociere a relației dintre Marea Britanie și UE.

"Gestionarea fenomenului migrației reprezintă o provocare importantă pentru UE. Legat de acest subiect vor fi dezbătute propunerile CE prezentate în mai, privind relocarea intra-UE și extra-UE a migranților. Sperăm să se poată ajunge la un compromis în ceea ce privește modalitatea de transpunere în practică a principiilor solidarității și responsabilității partajate la nivelul UE în acest domeniu ținându-se cont de realitățile economice și sociale din toate statele membre", a afirmat Iohannis.

În ceea ce privește domeniul securității și apărării, el a subliniat că accentul va fi pus pe revizuirea strategiei de securitate a UE și lupta împotriva terorismului, arătând că se va face la Bruxelles o evaluare a stadiului implementării măsurilor agreate în acest domeniu de la reuniunea informală a Consiliului din 12 februarie.