Iohannis, felicitat de PMP pentru victoria la alegerile prezidențiale
Partidul Mișcarea Populară l-a felicitat, pe Klaus Iohannis, prin intermediul unui comunicat de presă, "pentru alegerea în funcția de Președinte al României", menţionând că liderul ACL era "alegerea mai bună în turul doi de scrutin". PMP îi solicită, totodată, lui Iohannis să-i îndemne pe parlamentarii PNL să voteze pentru proiectul PMP, privind votul prin corespondenţă, informează Mediafax.
"Partidul Mişcarea Populară îl felicită pe domnul Klaus Werner Iohannis pentru alegerea în funcţia de Preşedinte al României. Chiar dacă, în dese momente, nu am fost pe aceleaşi coordonate politice şi am avut puncte de vedere diferite, Klaus Iohannis, a fost alegerea mai bună în turul doi de scrutin. Pur şi simplu, România nu îşi putea permite să se întoarcă la partidul-stat PSD, la o Justiţie aservită politic şi la oligocraţia pe care o propunea Victor Ponta", se arată într-un comunicat al PMP, citat de Mediafax.
Potrivit aceleiași surse, apelul Elenei Udrea către cei 500.000 de votanţi din primul tur, dar şi mesajul preşedintelui către "băsişti" a fost ascultat şi a făcut diferenţa.
"Important este ca Preşedintele ales, Klaus Iohannis, să nu-i dezamăgească pe cei care au văzut în care răul mai mic şi că nu va recurge la o formă de colaboraţionism, chiar şi tacit, cu PSD şi actualul Prim-ministru. Ar însemna că nu a înţeles cu adevărat mesajul românilor care i-au acordat încredere. Partidul Mişcarea Populară va fi parte activă, în continuare, a procesului de schimbare a României. Parlamentarii PMP au votat în Parlament respingerea Legii amnistiei şi graţierii, lucu care fusese asumat prin «Pactul pentru Justiţie independentă» şi «Pactul pentru statul de drept»", susţine PMP în comunicat.
De asemenea, partidul precizează că parlamentarii populari vor aviza favorabil, aşa cum am făcut-o mereu, toate cererile venite din partea DNA, pentru că Parlamentul nu poate şi nu trebuie să devină scut pentru aleşi.
"PMP îi cere domnului Iohannis ca, în calitate de încă preşedinte al PNL, să-i îndemne pe parlamentarii PNL să voteze în favoarea singurului proiect legislativ de vot prin corespondenţă aflat în procedură parlamentară. Acesta este iniţiat de PMP şi poate să devină lege chiar de săptămâna viitoare. Printr-un asemenea gest, Preşedintele ales ar putea dovedi că intenţionează să facă politică altfel", se mai arată în comunicat.