MENIU

Iohannis, despre Ziua Internaţională a Romilor: Sunt încă discriminaţi, compun comunităţi sărace

Calităţile, obiceiurile şi meşteşugurile prin care romii şi-au câştigat identitatea culturală nu pot să ascundă discriminarea uneia dintre cele mai sărace şi defavorizate comunităţi, a transmis vineri preşedintele Klaus Iohannis, într-un mesaj de Ziua Internaţională a Romilor.

"Ziua Internaţională a Romilor reprezintă şi o oportunitate pentru a privi obiectiv realitatea existenţei de zi de zi a acestei etnii. Calităţile, obiceiurile şi meşteşugurile prin care şi-au câştigat o identitate culturală aparte nu pot să ascundă faptul că romii sunt încă discriminaţi şi compun comunităţi dintre cele mai sărace şi defavorizate", afirmă preşedintele, într-un mesaj trasmis de Ziua Internaţională a Romilor.

Iohannis subliniază că statul român şi societatea trebuie să găsească soluţii pentru "depăşirea marginalizării" şi pentru integrarea comuniţii rome.

"În acelaşi timp, educaţia are o importanţă fundamentală pentru împlinirea personală, materială şi spirituală a celor care formează asemenea comunităţi", spune preşedintele în mesaj.

De asemenea, şeful statului subliniază că pentru îndeplinirea acestor obiective este necesar un angajament şi un "moment de inspiraţie" de Ziua Internaţională a Romilor.