MENIU

Klaus Iohannis a făcut MARELE ANUNȚ, după consultările de la Cotroceni: când va desemna noul premier

Președintele Klaus Iohannis a declarat, vineri, după consultările de la Cotroceni, că PNL s-a arătat dispus să preia guvernarea, după demiterea Guvernului Dăncilă. Totodată, șeful statului a dat asigurări că nu se vor tăia pensiile și salariile, dar și că susține organizarea de alegeri anticipate, însă numai după alegerile prezidențiale.

Președintele Klaus Iohannis a sustinut, vineri, o declarație de presă, la finalul consultărilor de la Palatul Cotroceni.

"Ieri (joi, n.r.) a trecut moțiunea de cenzură și a picat Guvernul Dăncilă, un guvern eșuat și derutat. Și este foarte bine așa, că a trecut moțiunea de cenzură. Astăzi am convocat prima rundă de consultări cu partidele parlamentare și, ca să încep cu sfârșitul, PSD a confirmat că nu a înțeles nimic din evoluția politică și din dorința românilor. Au lipsit de la consultări. Au lipsit nemotivat, adică au chiulit. Acum e nevoie să se instaleze urgent un nou guvern, un guvern pe care l-am numit un guvern de tranziție, fiindcă, indiferent dacă vom avea anticipate sau alegeri la termen, va fi un guvern care va fi în funcțiune o perioadă relativ scurtă. De ce spun că este nevoie să se instaleze urgent un guvern – fiindcă orice zi în plus cu acest guvern interimar pesedist este o zi pierdută pentru România și pentru români", a declarat președintele Klaus Iohannis.

"Vreau să lămuresc un lucru din capul locului. Acest lucru l-am spus tuturor participanților. Eu prefer un guvern politic și nu voi căuta altă soluție decât un guvern politic", a mai spus acesta.

"Astăzi s-au prezentat partidele și Partidul Național Liberal, care a venit primul, la ora 11:00, la consultări, a spus clar și răspicat – PNL este dispus să preia guvernarea, chiar dacă este complicat, chiar dacă se anunță un parcurs dificil. Celelalte formațiuni care au venit toate au afirmat că vor sprijini, într-o formă sau alta, o astfel de abordare. Așa că de pe acum deja este destul de clar că ne îndreptăm înspre un guvern PNL sau un guvern în jurul PNL, urmând în zilele următoare să se clarifice aceste nuanțe. De ce este nevoie urgent de un guvern, în afară de faptul că trebuie înlocuit rapid guvernul interimar Dăncilă – avem nevoie acum, urgent, de un guvern care asigură corectitudinea alegerilor prezidențiale. Este nevoie de guvern care pregătește bugetul pentru anul viitor, pentru 2020. Este nevoie de un guvern care închide cu responsabilitate bugetul pe anul 2019. Și, în acest context, este important de subliniat și avertizez PSD să nu cheltuie banii românilor în această fază de interimat! Este nevoie de un guvern urgent care vine și repară greșelile făcute de PSD în economie", a punctat Klaus Iohannis.

"Și aici vreau să fac o afirmație, și știu foarte bine ce spun, cu toată claritatea: nu vor exista tăieri de salarii și pensii! Și spun acest lucru pentru a contrazice o afirmație mincinoasă a pesediștilor și vreau să repet: Nu vor exista tăieri de salarii și pensii!", a subliniat șeful statului.

"Consultările începute astăzi vor fi continuate luni, poate chiar și marți, într-o formulă mai restrânsă, pentru a clarifica foarte bine ce trebuie făcut și de ce trebuie făcut. Însă vreau să știe toată lumea că eu intenționez să fac repede o desemnare. Luni, cel târziu marți, voi desemna un prim-ministru care va veni în Parlament cu o propunere de guvern. În contextul desemnării, să fie foarte clar: nu voi desemna un personaj din PSD! Nu voi desemna pesediști pentru guvernare!", a mai spus Iohannis.

Totodată, șeful statului s-a declarat în favoarea organizării de alegeri anticipate, însă numai după prezidențiale.

"Este în spațiul public o discuție pe care vreau să o lămuresc în această fază: alegerile anticipate. Eu am declarat și ieri, și pot să declar și astăzi - personal, eu sunt în favoarea alegerilor anticipate, dar după prezidențiale. Și vreau să explic un pic de ce fac această remarcă. Constituția României nu favorizează alegeri anticipate, aș putea chiar să spun că, în Constituția actuală, prevederea este făcută să inhibe alegeri anticipate. Ele se realizează foarte greu și numai cu acordul și sprijinul concret al unei majorități solide în Parlament. Ca sa fiu mai clar, în Constituție spune foarte clar: se poate dizolva Parlamentul doar dacă două propuneri succesive de prim-ministru sau două propuneri succesive de guvern pică în Parlament. Astfel de condiții se întrunesc greu. Este o problemă și sunt dispus să mă implic după prezidențiale într-o discuție așezată, corectă, onestă, cu toate partidele politice, pentru a găsi cea mai bună soluție. Al doilea motiv pentru care acum nu se poate purta această discuție: dacă – repet - dacă ar pica două propuneri pe care le-aș face în perioada imediat următoare, atunci acest Guvern interimar Dăncilă ar rămâne în funcție, lucru inacceptabil și de neimaginat, și ar rămâne - atenție! - în funcție până când s-ar organiza acele alegeri anticipate, adică undeva în primăvară. Acest scenariu nu poate fi luat în considerare, fiindcă ar adânci România într-o criză și întru-un haos de nedescris. Așadar, acum avem nevoie de un guvern rapid instalat, iar după alegerile prezidențiale putem să redeschidem cu toții împreună discuția pe alegeri anticipate", a încheiat Iohannis.

Reamintim că delegaţiile partidelor parlamentare au fost aşteptate vineri, la consultările convocate de preşedintele Klaus Iohannis pentru desemnarea unui candidat pentru funcţia de premier, dar şi pentru discuţii pe tema alegerilor anticipate, în favoarea cărora s-au exprimat deja liderii USR, PNL şi de Pro România.

Consultările au început la ora 11.00, primii fiind reprezentanţi PNL. Premierul Viorica Dăncilă a anunţat că PSD, programat ultimul la întâlnirea cu preşedintele, nu va merge la Cotroceni.

Preşedintele Klaus Iohannis a trimis, joi, o scrisoare preşedinţilor partidelor şi formaţiunilor politice reprezentate în Parlament, prin care i-a invitat la consultări, la Palatul Cotroceni, în vederea desemnării unui candidat pentru funcţia de prim-ministru.

De la ora 11:00 au intrat la consultări reprezentanţii Partidului Naţional Liberal. Întâlnirea acestora cu şeful statului este precedată de o şedinţă a Biroului Politic Naţional al partidului pentru a stabili strategia în perioada următoare, echipa, care va reprezenta partidul în cadrul consultărilor de la Cotroceni şi de asemenea, mandatul pentru discuţii.

De la 11:30, a discutat cu preşedintele Iohannis delegaţia USR, formată din Dan Barna, Stelian Ion, Cristina Prună, Claudiu Năsui şi Iulian Bulai.

Următorii programaţi să discute cu preşedintele sunt reprezentanţii Uniunii Democrate a Maghiarilor din România (UDMR), UDMR nu doreşte să intre într-un Guvern politic de tranziţie şi nu susţine nici ideea alegerilor anticipate.

De la ora 12:30, cei care se vor întâlni cu preşedintele sunt cei de la Partidul Mişcarea Populară (PMP). partid al cărui lider, Eugen Tomac susţine o rezolvare rapidă a situaţiei Executivului şi instalarea unui nou Guvern care să fie asumat politic de noua majoritate parlamentară. Tomac, însă, se declară categoric împotriva alegerilor anticipate, pe care nu le consideră o variantă realistă.

De la ora 13:00 preşedintele se întâlneşte cu Grupul parlamentar Pro Europa, condus de liderul Pro România, Victor Ponta. Ponta speră să formeze o majoritate cu foştii săii colegi din PSD, pe care îi invită să renunţe la orgolii, dar acceptă că, în cazul în care stânga nu prezintă o soluţie, este „natural” ca partidele de dreapta să formeze guvernul.

Liderul Pro România este de acord cu anticipatele şi consideră că este posibilă organizarea lor odată cu cele locale de anul viitor, dacă „se înţeleg” toate partidele.

Delegaţia Partidului Alianţa Liberalilor şi Democraţilor (ALDE) este aşteptată la Cotroceni la ora 13:30. ALDE este decis să nu participe la formarea unui viitor guvern, dar vrea un ritm alert al consultărilor şi susţine instalarea unui guvern care să aibă „deplină legitimitate politică”.

În cazul Grupului parlamentar al minorităţilor naţionale , care va discuta cu preşedintele de la ora 14.00, aceştia s-au declarat doar împotriva alegerilor anticipate. La moţiunea de cenzură au votat majoritatea membrilor grupului, însă nu se ştie şi cum au votat, dat fiind că votul a fost secret. Tradiţional, acest grup parlamentar susţine guvernul.

Mai multe articole despre:
Cotroceni iohannis