MENIU

Ioan Cindrea a demisionat din toate funcțiile de conducere din PSD

<p>Ioan Cindrea&nbsp;</p>

Președintele CJ Sibiu, Ioan Cindrea, a demisionat, duminică, din toate funcțiile de conducere deținute în PSD, până la soluționarea problemelor din justiție. Locul acestuia la șefia PSD Sibiu a fost luat de senatorul Viorel Arcaș, informează Agerpres.

"În ședința Comitetului Executiv PSD, întrunit în această după-amiază, am transmis decizia mea de a demisiona din toate funcțiile de conducere deținute în Partidul Social Democrat, până la soluționarea problemelor din justiție. Membrii Comitetului Executiv au acceptat demisia mea și l-au desemnat ca președinte interimar al Organizației Județene PSD Sibiu pe senatorul Viorel Arcaș, până la organizarea de noi alegeri, conform statutului PSD", informează Cindrea, într-o declarație transmisă Agerpres.

Fostul deputat PSD, Ioan Cindrea, în prezent președinte al Consiliului Județean Sibiu, a fost condamnat, miercuri, de judecătorii Înaltei Curți de Casație și Justiție la un an de închisoare cu suspendare, pentru săvârșirea infracțiunii de conflict de interese, el fiind acuzat că și-a angajat nelegal soția la biroul său parlamentar.

Decizia nu este definitivă.

 

Mai multe pe Agerpres.

Mai multe articole despre:
demisie PSD ioan Cindrea CJ Sibiu CExN