Întâlnire Klaus Iohannnis-Dacian Cioloş, la solicitarea preşedintelui. Ce discută
Preşedintele şi premierul se întâlnesc după-amiază, cu o zi înainte de protestele anunțate de sindicaliștii din Educație. Șeful Guvernului nu a reușit să mulțumească dascălii și a fost convocat la Palatul Cotroceni.
Federația Națională a Sindicatelor din Administrație (FNSA) respinge proiectul de Ordonanță de Urgență privind salarizarea bugetarilor, ameninţând cu proteste, inclusiv cu blocarea activității.
"Federația Națională a Sindicatelor din Administrație — reprezentativă la nivel național pentru sectorul Administrație publică respinge în totalitate proiectul OUG privind salarizarea bugetarilor. Constatăm, încă odată, că reprezentanții Guvernului României desconsideră salariații care își desfășoară activitatea în consiliile județene și primăriile de pe întreg teritoriul țării. Vă reamintim că peste 50% dintre aceștia au venituri salariale brute apropiate ca și valoare sau egale cu salariul minim brut pe economie', se arată într-un comunicat de presă transmis de sindicalişti.
Potrivit acestora, în cazul în care amintita OUG va fi adoptată, fără a lua în considerare solicitările salariaților din administrația publică locală, Federația va trece la organizarea acțiunilor de protest la nivel național, "care vor merge până la blocarea activității în sectorul de activitate pe care îl reprezentăm".
"În perioada următoare, membrii de sindicat vor fi consultați cu privire la modul în care vor fi organizate acțiunile de protest", mai precizează Federația Națională a Sindicatelor din Administrație.
15.000 de profesori ies în stradă pe 1 iunie
Miercuri, 1 iunie, sindicaliştii din educaţie vor proteste în Bucureşti, după ce negocierile de luni dintre sindicaliştii din învăţământ şi reprezentanţii Ministerului Muncii au eşuat. Astfel, în jur de 15.000 de profesori, membri ai Federaţiei Sindicatelor Libere din Învăţământ (FSLI), vor ieşi în stradă pe 1 iunie.
Sindicaliştii susţin că acţiunile de protest ar putea fi suspendate dacă Guvernul găseşte o soluţie acceptabilă.