MENIU

Întâlnire de taină a Opoziției. Guvernul, luat în colimator

Surse politice spu că Ludovic Orban, Dan Barna și Eugen Tomac au făcut o primă evaluare legată de majoritatea parlamentară în perspectiva depunerii unei moțiuni de cenzură. 

Liderii partidelor aflate în opoziție s-au întâlnit miercuri în biroul de la Parlament al liderului PMP, Eugen Tomac, ca să discute un plan comun de dărâmare a Guvernului PSD-ALDE condus de Viorica Dăncilă, au declarat surse politice pentru G4Media.ro

Potrivit acestora, Ludovic Orban, Dan Barna și Eugen Tomac au făcut o primă evaluare legată de majoritatea parlamentară în perspectiva depunerii unei moțiuni de cenzură. În cadrul întâlnirii, cei trei au convenit ca fiecărui partid să-i fie alocată o zonă de negociere cu parlamentari din majoritatea PSD-ALDE-UDMR.

”Potrivit evaluării actuale, ne putem baza pe un număr de 30 – 42 de parlamentari anti-Dragnea din zona PSD. Pentru a trece moțiunea de cenzură avem nevoie de 67 de voturi de la majoritate”, au declarat sursele citate pentru G4Media.ro.

Solicitarea DNA în cazul lui Tăriceanu a diminuat potențialul opoziției de a obține voturi de la ALDE, deoarece acesta este șantajat de Dragnea cu ridicarea imunității în Senat, Cameră în care PSD deține singur majoritatea absolută, au mai explicat sursele citate.

Mai multe articole despre:
Orban USR motiune cenzura tomac lideri opozitie