Deputaţii au decis: Imnul naţional, intonat mai des la competiţiile sportive
De acum încolo, imnul național va fi auzit la toate finalele competițiilor sportive oficiale de nivel national, indiferent de categoriile de vârstă. Decizia a fost luată de deputați, iar printre inițiatorii legii se numără și președintele Camerei Deputaților, Liviu Dragnea.
Comitetul Olimpic şi Sportiv Român a solicitat Parlamentului amendarea legii, consideramd că este necesară impunerea unor "măsuri chiar simbolice dar puternice" privind obligativitatea intonării imnului. Pana acum, intonarea imnului se facea doar înaintea competiţiilor sportive oficiale internaţionale în care era reprezentată România. Deputatii au decis ca imnul național sa fiet intonat la toate finalele competițiilor sportive oficiale de nivel național. Printre inițiatorii legii se numără și președintele Camerei Deputaților, Liviu Dragnea