MENIU

Hrebenciuc: Din partid nu plec, în 2016 voi reveni în Parlament. Mă simt FOARTE TARE PSIHIC

Hrebenciuc: Din partid nu plec, în 2016 voi reveni în Parlament. Mă simt FOARTE TARE PSIHIC

Social-democratul Viorel Hrebenciuc a declarat, marți, că va pleca doar din Parlament, nu și din partid, iar în 2016 va reveni în Legislativ. El a adăugat că nu este dezamăgit de situația în care se află și se simte "foarte tare psihic".

"Am decis să demisionez, vreau să-mi păstrez demnitatea așa cum am făcut-o toată viața. Încă un lucru vă spun: nu mă răzgândesc. Din partid nu plec, aștept ca plenul să se reunească luni ca demisia să devină efectivă. Sunt la dispoziția procurorilor și acum, că nu am imunitate. (...) Nu am vorbit cu nimeni din partid, este propria mea decizie", a spus Hrebenciuc, la Palatul Parlamentului.

El a adăugat că nu este dezamăgit de situația în care se află și se simte "foarte tare psihic".

Viorel Hrebenciuc a susținut că nu a încălcat niciun fel de normă de partid prin discuțiile pe care le-a avut cu Dan Șova, acestea fiind "discuții pe care le faci la cafea". "Nu am făcut nici presiuni asupra lui Șova", a completat el.

"Am încredere în justiție iar după 18 ani nu-mi este ușor (să plece din Parlament — n.r.), dar în viață este un moment clar. În 2016, revin", a menționat Hrebenciuc.

El a spus că procurorii nu au motiv să se ducă la el acasă, pentru că așa cum s-a prezentat la audieri de câte a fost nevoie, se va prezenta și acum.