Hans G. Klemm, nominalizat ambasador al SUA în România, va fi audiat în Senatul american
Comisia pentru Afaceri Externe a Senatului SUA va audia, marţi, 21 iulie, patru persoane nominalizate pentru funcţia de ambasador în state membre ale Uniunii Europene. Astfel, de la ora locală 2:30 (21:30, ora României), urmează să fie audiaţi Paul Wayne Jones, nominalizat pentru postul de ambasador în Polonia, Hans G. Klemm, propus pentru România, Kathleen Ann Doherty, pentru Cipru, şi James Desmond Melville Jr., pentru Estonia. Preşedintele american, Barack Obama, l-a nominalizat, pe 24 martie, pe Hans G. Klemm în funcţia de ambasador în România, conform unui comunicat al Casei Albe.
Hans G. Klemm, un diplomat de carieră, este consilier al subsecretarului pentru Management la Departamentul de Stat, o funcţie pe care o deţine din ianuarie 2015. Anterior, în perioada 2012-2015, el a fost principalul asistent al secretarului în Biroul pentru Resurse Umane al departamentului, iar înainte de această funcţie a ocupat postul de coordonator pentru Statul de Drept şi Respectarea Legii la ambasada din Kabul, în Afganistan (2010-2012).
Klemm a fost ambasador al Statelor Unite în Timorul de Est din 2007 până în 2010, şi ofiţer de rangul doi pentru Afaceri Economice la Ambasada americană din Tokyo, în perioada 2006-2007. Din 2004 până în 2006, el a fost director adjunct al Biroului pentru Dezvoltarea carierei în Biroul pentru Resurse Umane. Între 2000 şi 2001, Klemm a fost director adjunct al Biroului pentru UE şi Afaceri Regionale din cadrul Biroului pentru Afaceri europene şi eurasiatice. Klemm a ocupat şi poziţii în Germania, Japonia, Coreea de Sud şi Trinidad Tobago, în cadrul Departamentului de Stat. Este absolvent al Universtăţii Indiana şi are o diplomă de master la Universitatea Stanford. Ultimul ambasador american în România a fost Mark Gitenstein, care şi-a încheiat mandatul la 14 decembrie 2012.