MENIU

GUVERNUL PONTA 4 a trecut de votul Parlamentului. 377 de voturi pentru, 134 împotrivă

Noul Guvern Ponta 4 a fost validat de Parlament cu 377 de voturi. Şedinţa de plen a celor două Camere ale Parlamentului pentru învestirea noului cabinet condus de Victor Ponta, în urma ieşirii UDMR de la guvernare, a început cu o întârziere de o oră. Premierul a prezentat noua structură guvernamentală. 

UPDATE: Premierul Victor Ponta a anunțat că marţi, la ora 20.30, va avea loc învestirea noului Guvern 4, la Palatul Cotroceni.

Update 21.00: Guvernul Ponta 4 a trecut de votul Parlamentului, 377 de aleși votând pentru validarea noului Cabinet, 134 împotrivă, 12 fiind anulate. 

Update 20: 45 Votul pentru validarea Guvernului Ponta 4 a început. Votul este secret, cu bile

Parlamentarii UDMR şi PPDD, precum şi cei din grupul minorităţilor naţionale au anunţat, luni, în plen, că votează guvernul, arătând că vor să dea o şansă noului Executiv.

"Ceea ce vrem noi, şi de aceea am decis astăzi, să dăm votul favorabil acestui Guvern. Dăm o şansă acestui Guvern să realizeze ceea ce este aici, în programul guvernamental asumat de acest Guvern. Noi dăm sprijinul, fiţi convinşi, când e vorba nu numai de aceste probleme (ale minorităţilor –n.r.), ci de probleme care ţin, într-adevăr, de viaţa tuturor cetăţenilor din România de zi cu zi. Noi dăm această şansă", a afirmat deputatul UDMR. Laszlo Borbely.

Update 20:40 Premierul Victor Ponta le-a trasmis parlamentarilor, de la tribuna, spre finalul ședinței, că speră ca regula majorității să fie respectată, după votul din plen pentru Guvern, argumentând, că pe 16 noiembrie, el a respectat-o. 

”Vreau să vă spun un lucru pe care îl cred și îl respect: într-o democrație trebuie să funcționeze regula majorității. Eu am respectat-o pe 16 noiembrie, sper să o respectați și dumneavoastră. Îmi doresc să lucrăm mai bine pentru România și pentru oamenii care ne-au ales în perioada următoarea”.

Update 20:00 PNL a solicitat întreruperea ședinței,  pentru audierea lui Dragnea și Constatin

Deputatul PNL Mihai Voicu a propus, la începutul şedinţei, întreruperea plenului reunit şi audierea lui Daniel Constantin şi Liviu Dragnea pentru posturile din noul Guvern, pe motiv că acestora li s-a schimbat structura ministerelor. ”În opinia noastră ar fi fost necesară audierea lui Daniel Constantin şi Liviu Dragnea, pentru că aceştia sunt în situaţia de a li se schimba structura ministerelor la care sunt propuşi”, a spus Voicu. În replică, Valeriu Zgonea a precizat că această discuţie a fost şi în Biroul Permanent reunit şi s-a constatat cu Liviu Dragnea şi Daniel Constantin au fost audiaţi în martie, singura schimbare fiind că acum li s-au restrâns atribuţiile.

În replică, Valeriu Zgonea a precizat că această discuţie a fost şi în Biroul Permanent reunit şi s-a constatat cu Liviu Dragnea şi Daniel Constantin au fost audiaţi în martie, singura schimbare fiind că acum li s-au restrâns atribuţiile.

UPDATE 19.30: Premierul Victor Ponta ține un discurs în plenul Parlamentului la această oră:

”Voi prezenta în continuare prinicipalele linii de acțiuni ale Guvernului. Mă aflu în fata dvs pentru a cere un vot, ca urmare a schimbării politice din Guvern, prin plecarea celor de la UDMR și intrarea celor de la PLR. În baza schimbării, vreau să propun majorității parlamentare noi acțuni pentru perioada următoare. Vreau să încep sa gasim o modalitate de colaborare între Guvern și Palament. Principalele domenii care se află in atribuțiile Guvernului: 2012, 2013 și 2014 au reprezentat 3 ani de creștere economică. Îmi doresc ca in 2016 să luam act de 5 ani neintrerupți de creștere economică pe baza unui model social care sa arate ca nu doar suferinta si austeritatea celor multi pot duce la crestere economica. În 3 ani nu am taiat niciun leu de la salarii, pensii, am adaugat cate ceva. În perioada 2015-2016 dorim sa mentinem toate acele masuri pentru ca mediul privat sa fie stabil si predictibil.Un an 2015 fara niciun fel de crestere de taxe si impozite, dar cu masuri de sprijin pentru economie. Îmi doresc ca în viitoarea sesiune parlamentara sa vina in Parlament noul Cod Fiscal, noul Cod de procedura fiscala si noua lege a redeventelor pentru dezbatere.E important ca efortul de combatere a evaziunii fiscale sa continue. Apel catre Parlamentul Romaniei: in anul 2015 trebuie sa luam decizii fundamentale, pe termen mediu si lung, pentru infrastructura de transport a Romaniei.”

 

Reuniunea în plen a Camerei Deputaţilor şi Senatului a început cu o întârziere de mai mult de o oră, după ce în comisiile parlamentare s-a prelungit audierea ministrului propus pentru relaţia cu românii de pretutindeni, Angel Tîlvăr, după ce prima propunere pentru acest portofoliu, Adrian Anghel, a fost respins în comisiile de specialitate.

De asemenea, un alt motiv al întârzierii a fost convocarea parlamentarilor PSD într-o reuniune de urgenţă în grupurile parlamentare, pentru a se verifica prezenţa acestora înainte de votul pentru noul guvern.

Noua structură a Guvernului Ponta 4: 

Liviu Dragnea, PSD - ministru al Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice
Gabriel Oprea, UNPR - ministru de Interne, viceprim-ministru
Daniel Constantin, PC - ministrul Agriculturii
Rovana Plumb, PSD - Ministerul Muncii
Nicolae Bănicioiu, PSD - Ministerul Sănătăţii
Mihai Tudose, PSD - Ministerul Economiei
Darius Vâlcov, PSD - ministru al Finanţelor
Robert Cazanciuc, PSD - Ministerul Justiţiei 
Eugen Teodorovici, PSD - ministru al Fondurilor europene
Ioan Rus, PSD - Ministerul Transporturilor 
Ionuţ Vulpescu, PSD - ministru al Culturii
Bogdan Aurescu, independent - Ministerul de Externe
Mircea Duşa, PSD - Ministerul Apărării
Gabriela Szabo, PSD - Sport şi Tineret
Sorin Grindeanu, PSD - ministru al Comunicaţiilor 
Adrian Anghel, PSD - ministru pentru Diaspora
Eugen Nicolicea, UNPR - ministru pentru relaţia cu Parlamentul
Sorin Cîmpeanu, PC - Ministerul Educaţiei 
Andrei Gerea, PLR - Ministerul pentru Energie şi IMM
Graţiela Gavrilescu, PLR - Ministerul Mediului
Liviu Pop, PSD - ministru pentru Dialog Social

Angel Tîlvăr- ministru delegat pentru Românii de pretutindeni 

Deputatul Mihai Tudose, propus pentru Economie, are 16 iniţiative legislative, niciuna economică

Viitorul Cabinet va avea un singur vicepremier, această funcţie urmând a fi deţinută de Gabriel Oprea. Liviu Dragnea nu va mai fi vicepremier, el urmând să deţină doar portofoliul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice.

Potrivit listei de miniştri prezentată de Ponta, Darius Vâlcov va prelua portfoliul Finanţelor, comasat cu cel al Bugetului. La Ministerul Mediului a fost propusă Graţiela Gavrilescu (PLR).

Sorin Grindeanu, propus ministru al Comunicaţiilor, este fostul viceprimar al Timişoarei

PLR va mai avea un ministru în persoana lui Andrei Gerea, care va deţine portofoliul Energiei, comasat cu domeniul IMM-urilor. Portofoliul Economiei va fi preluat de PSD, care îl va propune pe deputatul Mihai Tudose. Educaţia a fost cedată PC, care îl va propune pe Sorin Câmpeanu. La Comunicaţii a fost propus deputatul Sorin Grindeanu (PSD). Minsiterul Culturii va fi deţinut de PSD, care îl va propune pe deputatul Ionuţ Vulpescu.

Ministerul Românilor de Pretutindeni se va păstra şi în viitorul guvern, acesta urmând să fie deţinut de senatorul Adrian Anghel. De asemenea, se va menţine şi portofoliul Dialogului Social, unde va fi propus senatorul Liviu Pop.