MENIU

În premieră! Guvernul și-a asumat în Parlament răspunderea pe buget. Cumulul pensiei cu salariul, interzis

Premieră pe scena politică românească. Guvernul și-a asumat răspunderea pe bugetul de stat pentru anul 2020. Pachetul cu care premierul Ludovic Orban a venit în faţa senatorilor şi deputaţilor include şi un alt proiect important, modificarea ordonanţei 114, cunoscută ca ordonanţa "lăcomiei". Proiectele au fost deja discutate în ședința de guvern, iar executivul a acceptat unele amendamente propuse de USR și ALDE.

Șeful guvernului a anunțat că a renunțat la plafonarea sporurilor pentru bugetari la 25% din salariul minim, precizând că acestea vor rămâne la nivelul actual: 15% din salariul fiecărui angajat.

Orban a anunțat și prorogarea cu un an a intrării în vigoare a pensiilor speciale pentru aleșii locali, la solicitarea USR, dar și introducerea interdicției de a cumula salariul la stat cu pensia, cu excepția profesorilor din mediul preuniversitar și a însoțitorilor persoanelor cu handicat (amendament Pro România), dar și a unor angajați din companii precum CFR Marfă. De asemenea, vor putea să cumuleze pensia cu salariul angajații de la Școala Superioară de Aviație Civilă și cei de la Academia Română, ”unde foarte mulți angajați sunt pensionari”, potrivit premierului.

"Proiectul legii bugetului asigurărilor sociale de stat a ţinut cont de legea pensiilor aflată în vigoare, iar în proiectul de lege pe care l-am prezentat Parlamentului am asigurat sumele necesare pentru creşterea pensiilor", a spus Orban.

Orban: Doar o parte dintre amendamentele la legea bugetului vor fi adoptate

"Am luat decizia de a ne angaja răspunderea pentru trei proiecte - legea bugetului de stat, legea bugetului asigurărilor sociale şi legea de corectare a Ordonanţei de Urgenţă 114", a precizat Orban, la începutul ultimei şedinţe de Guvern.

Proiectul de buget pe anul 2020 este construit pe o creştere economică de 4,1%, un deficit bugetar de 3,59% şi o rată medie a inflaţiei de 3,1%, potrivit Ministerului Finanţelor Publice.

Veniturile prevăzute pentru 2020 sunt de 360,149 miliarde de lei, cu o pondere în PIB de 31,89%, iar cheltuielile sunt estimate la 400,694 miliarde de lei, respectiv 35,48% din PIB.

Ţinta de deficit bugetar cash pe anul 2020 este estimată la 3,59% din PIB (40,545 miliarde de lei), iar deficitul ESA la 3,58% din PIB, urmând ca acesta să ajungă în anul 2023 la 1,94% din PIB, încadrându-se astfel în prevederile regulamentelor europene.

Proiectul de buget pe anul 2020 este construit pe o creştere economică de 4,1%, un deficit bugetar de 3,59% şi o rată medie a inflaţiei de 3,1%.

În ceea ce privește controversta OUG 114, Guvernul a intodus următoarele modificări: interzicerea cumului pensiei cu salariul la stat, înghețarea indeminizațiilor demnitarilor pentru anul viitor dar și anularea posibilității de a transfera banii din pilonul II de pensii la pilonul I.

Proiectul pregătit de Guvern care modifică OUG 114 – propune și înghețarea indemnizațiillor pentru deminitari în 2020 – acestea vor fi menținute la nivelul lunii decembrie a acestui an.

Și valoarea indemnizației de hrană pentru personalul din cadrul instituțiilor publice rămâne și în 2020 la nivelul din acest an, iar indemnizației de merit va fi de 6.240 de lei.

Totodată, se interzice și cumulului pensiei cu salariul la stat.

Mai multe articole despre:
guvern asumare luni