Guvernul alocă 2 milioane de lei pentru construcţia Catedralei "Sf. Filofteia" din Curtea de Argeş
Guvernul a alocat suma de 2 milioane lei pentru construirea Catedralei "Sf. Filofteia" din Curtea de Argeş, prin suplimentarea bugetului Secretariatului de Stat pentru Culte din Fondul de rezervă bugetară aflat la dispoziţia Executivului.
Decizia a fost luată miercuri, prin hotărâre de Guvern, fără a fi anunţată însă printre actele care au fost adoptate în şedinţa Executivului, scrie Mediafax.ro.
Executivul a alocat şi la sfârşitul lunii august, tot din Fondul de rezervă, suma de 6 milioane de lei pentru a fi împărţită în mod egal între Centrul Eparhial Iaşi, Mănăstirea Nicula şi Mănăstirea Tismana.