MENIU

Guşă:Decizia lui Dragnea iniţiază un act anarhic. PSD face lege într-un stat care se vrea democratic

Liviu Dragnea ar fi trebuit să se autosuspende din funcţia de preşedinte al social-democraţiilor, iar decizia sa de a nu pleca din fruntea partidului "iniţiază un act de tip anarhic", punând în pericol ordinea în stat, consideră consultantul politic Cozmin Guşă.

Consultantul politic Cozmin Guşă consideră că avem de a face cu "de departe cel mai semnificativ moment pentru politica românească din ultima vreme". În opinia sa, declaraţia lui Dragnea vine "din partea unui lider politic ce vrea să-şi consolideze puterea", neavând nimic în comun cu "declaraţiile unui lider politic autentic".

Problema, susţine Cozmin Guşă, este despre felul în care cel mai mare partid din România, PSD, înţelege să analizeze "în doi peri" sau să ignore o deicizie a celei mai Înalte Curţi. "Felul în care PSD face asta îmi arată că ordinea în statul român este tulburată. PSD, prin oamenii săi, face lege într-un stat care se pretinde democratic, un stat care nu face parte din zona regimurilor autoritare exercitate de către anumiţi lideri", a explicat consultantul politic.

Respectarea unei decizii a Curţii "face parte din fişa postului unui om politic", este de părere Cozmin Guşă. În caz contrar, completează acesta, "ne mutăm într-o altă realitate în care presupunem mereu că justiţia românească greşeşte şi nu mai avem încredere în justiţie".

Cozmin Guşă a mai explicat ce înseamnă pentru Liviu Dragnea decizia de a rămâne pe scaunul de şef al social-democraţilor. ”Am înțeles că după un moment greu în plan personal a reușit să mute o decizie până după alegeri într-un alt moment în care se va simți valid public prin scorul bun pe care îl așteaptă din partea PSD și atunci o să invoce sprijinul public pentru un partid condus de un președinte condamnat”, a declarat consultantul politic.

În opinia consultantului politic, Liviu Dragnea ar fi trebuit să se autosuspende din funcţia de preşedinte al PSD, câştigând ca om politic.

Cozmin Guşă a comentat şi mesajul lui Victor Ponta, potrivit căruia ”Liviu Dragnea trebuie să ferească PSD de toți ofițerii acoperiți sau descoperiți care vor să îl preia".

”Era evident că glumița lui Victor Ponta îl viza în principal pe Valeriu Zgonea. Glumițele ieftine ale lui Victor Ponta îl discreditează și arată că fost degeaba prim-ministru și președinte de partid. Sfatul lui Ponta pune partidul, mai ales pe Liviu Dragnea, și România într-o postură foarte delicată”.

Cozmin Guşă consideră că faptul că Zgonea decide sau nu dacă rămâne în PSD ne arată "doar primii dintr-o viitoare criză politică, pe un fond de campanie electorală, cu partide în degringoladă."

"Decizia de astăzi este o decizie care iniţiază un act de tip anarhic dacă analizăm relaţia profundă dintre un partid parlamentar care face legea şi deciziile justiţiei de la cel mai înalt nivel", a mai afirmat Cozmin Guşă.

Consultantul politic a mai precizat că jocurile interne din PSD l-au îndepărtat pe Valeriu Zgonea de preşedintele Liviu Dragnea.

De asemenea, Cozmin Guşă susţine că situaţia din PSD poate avea efecte negative şi în plan european, în condiţiile în care "suntem într-o perioadă de mari turbulenţe internaţionale şi nu ne putem permite să avem aceste probleme la nivelul de vârf al celui mai mare partid politic din România". La nivelul UE, completează Guşă, "devenim un 'pacient într-o stare gravă'".

 

Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a primit, vineri, sentinţa de condamnare definitivă la doi ani de închisoare cu suspendare. Acesta a precizat că nu se va retrage şi va rămâne preşedintele PSD. La sediul partidului au venit mai mulţi lideri PSD, în semn de susţinere pentru Liviu Dragnea.

Dragnea a declarat că în urma discuţiilor pe care le-a avut cu cei din conducerea PSD, au decis că o retragere a sa de la şefia partidului va duce la o destabilizare, mai ales că se apropie campania electorală: "Pe mine m-a interesat sa am aceasta discutie cu colegii, presedintii de consilii judetene, pentru a asculta punctele lor de vedere generate de acestă situatie. Acesta sentintă o consider profund nedreapta. Nu comentez decizia instanţei. Decizia aproape unanima a fost ca o retragere a mea va duce la destabilizare. Am decis sa raman. Am o susţinere aproape unanimă. Îi multumesc mult lui Victor Ponta pentru punctul lui de vedere", a precizat Liviu Dragnea.

 

 

 

Mai multe articole despre:
PSD Cozmin Guşă Liviu Dragnea