MENIU

George Maior și-a dat demisia din fruntea SRI

George Maior și-a dat demisia din funcția de director al Serviciului Român de Informații. Președintele Klaus Iohannis a acceptat-o. Nici celălalt serviciu important de informații, SIE, nu are un șef titular în acest moment.

George Maior și-a dat demisia din funcția de director al SRI. Anunțul a fost făcut marți de Președinție.

"Directorul Serviciului Român de Informații, domnul George Maior, și-a înaintat demisia de la conducerea SRI Președintelui României, marți, 27 ianuarie a.c. Președintele României, domnul Klaus Iohannis, i-a acceptat demisia", se arată într-un comunicat de presă al Administrației Prezidențiale.

Maior își anunțase intenția de a demisiona încă din octombrie anul trecut. 

Elena Udrea: Președintele Iohannis a greșit acceptând demisia lui George Maior de la SRI

"Cred că un lucru normal într-un stat democratic este ca viitorul președinte să decidă în ceea ce privește serviciile de informații. Din punctul meu de vedere, voi merge către acest nou președinte, îmi voi prezenta demisia și rămâne la latitudinea lui să aprecieze dacă activitatea mea în fruntea acestui serviciu a fost potrivită sau să ia o altă decizie. Nu am nicio problemă din acest punct de vedere", a declarat, la Timișoara, George Maior, citat de cotidianul local tion.ro.

în vârtă de 48 de ani, fost diplomat și fost membru al PSD, Maior a fost numit în fruntea SRI în octombrie 2006. Numele său a fost vehiculat de mai multe ori pentru funcția de premier al României.

Acuzații din partea CCR, răspuns dur al lui Maior

Demisia lui George Maior apare în contextul în care Curtea Constituțională a respins a treia lege "Big Brother". Mai mult decât atât, președintele CCR, Augustin Zegrean, a acuzat SRI de presiuni asupra instituției. "Există presiuni ale instituţiilor statului, nu vreau să intru în contradicţie cu ele. Da, este şi SRI, a existat un comunicat foarte dur la adresa Curţii, când a fost vorba de prima lege Big Brother, unde ni se spunea că am creat un vid legislativ de o gravitate excepţională. Dar vidul acesta exista, dacă e să vorbim de vid, pentru că legea pe care am declarat-o neconstituţională nici nu exista ca lege", a declarat preşedintele CCR Augustin Zegrean, într-o conferinţă de presă.

Șeful SRI a ripostat violent: "Eu sper că nu se opune SRI-ului Curtea Constituțională, ci a considerat că există anumite elemente de neconstituționalitate în această lege. Din păcate, legea a fost respinsă în totalitate, ceea ce a creat un vid legislativ și în acest moment unic, în istoria de 25 de ani a României după Revoluție, și acum operăm pur și simplu cu celelalte mijloace pe care le avem la dispoziție. Noi considerăm că aceste legi sunt în concordanță cu exigențele convenției drepturilor omului”, a subliniat șeful SRI, într-un interviu la B1 TV.

Nu s-a oprit aici și a arătat cu degetul. "Eu vreau să avertizez foarte serios că există o răspundere morală în legătură cu securitatea cetățenilor României, nu a statului. La momentul când se va întâmpla o catastrofă, voi ști spre cine să arăt cu degetul. E datoria mea să spun că cineva se joacă cu lucruri pe care nu le înțelege sau din rea credință le abordează în acest fel. Nu comentez deciziile, ne vom adapta la ele, cu mijloacele chiar și ale lui Sherlock Holmes", a precizat George Maior.

SIE nu are nici el șef

Nici Serviciul de Informații Externe (SIE) nu are șef în momentul de față. Scaunul este vacant după demisia lui Teodor Meleșcanu, cel care a ales să candideze anul trecut la alegerile prezidențiale.