Geoană despre cazul Mircea Băsescu: Nu cumva banii ăştia au fost folosiţi în scopuri electorale?
Mircea Geoană a comentat, la Realitatea TV în cadrul emisiunii JOCURI DE PUTERE, cazul Mircea Băsescu-Bercea Mondial, speculând că banii "fluturaţi" în acest caz ar fi putut fi folosiţi în campania electorală a preşedintelui Traian Băsescu. Pe de altă parte, Geoană pretinde că nu știe că Bercea Mondial a fost membru PSD și chiar a fost la sediul central al partidului pe vremea când el era președintele partidului.
Mircea Geoană a comentat, la Realitatea TV, cazul Mircea Băsescu, amintind de discursul vicepreşedintelui american Joe Biden, care a amintit, la Bucureşti, că nimeni nu este deasupra legii.
"Vreau să felicit pe cei de la DNA care îşi iau în serios datoria. L-am auzit pe vicepreşedintele Biden la Cotroceni care spunea, în engleză, "nobody is above the law" (nimeni nu este deasupra legii, n.r.). Este un gest de curaj şi de maturitate, o dobadă vă mergem în direcţia cea bună", a declarat Geoană.
"Ce mă preocupă cel mai mult e că acest anturaj îmi ridică un semn de întrebare cu privire la ce anume au mai făcut aceşti oameni împreună", a declarat Geoană. Fostul candidat la preşedinţie a amintit că Traian Băsescu a apărut alături de Bercea Mondial în timpul campaniei electorale din 2009, în Slatina.
"Nu cumva banii ăştia fluturaţi acum au fost folosiţi în alte scopuri, poate electorale?", s-a întrebat Mircea Geoană.
Geoană a apreciat că impactul cazului Mircea Băsescu va fi unul dur pentru imaginea Româniri. "La câtă sensibilitate există azi în Europa faţă de subiectul romilor, al crimei organizate, din punct de vedere al reputaţiei, cred că impactul acestei situaţii este echivalent cu varianta actuală a mineriadei din 1990", a spus Geoană.
Întrebat de moderatorii emisiunii dacă își aduce aminte că Sandu Anghel (Bercea Mondial) a fost în 2009 în sediul central al PSD și a stat 42 de minute în biroul lui Liviu Dragnea, la acea vreme secretar general al Partidului Social Democrat, Mircea Geoană a declarat că " cel mai bine să-l întrebați pe domnul Dragnea ce a făcut în biroul dânsului, pentru că eu nu l-am cunoscut (n.red. pe Bercea Mondial) și m-aș feri de un astfel de personaj!" O altă informație publică pune într-o nouă lumină situația interlopului Bercea Mondial și anume că acesta ar fi fost chiar membru într-o organizație locală a PSD, dar fostul președinte al partidului pune la îndoială angajamentul acestuia în campania electorală pentru alegerile prezidențiale din 2009, spunând " nu cunosc, dar aveți imagini din acea campanie electorală în care Bercea Mondial dansa la Costești cu Traian Băsescu...".